Imago Mundi îşi deschide turneul european ‘Isvor. Constantin Brâncuşi’
Sub semnul celor 60 de ani care se împlinesc în 2017 de la trecerea în eternitate a lui Constantin Brâncuşi, ansamblul „Imago Mundi” derulează un turneu în sud-estul şi centrul Europei ce se deschide astăzi la Belgrad şi care mai include concerte la Budapesta, Graz şi Viena, promovând, în acelaşi timp, arta contemporană românească. „Imago Mundi” propune o reevaluare a muzicii tradiţionale româneşti din perspectiva artistului contemporan.
Proiectul ‘Isvor. Constantin Brâncuşi’ este dedicat marelui sculptor român, din a cărui viaţă şi operă este inspirat; este o reconstituire (vizuală şi sonoră) a lumii lui Brâncuşi, de la cea gorjeană, unde s-a născut şi format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârşit artistic şi cultural. Lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradiţională oltenească: muzica Mariei Tănase, muzica lui Erik Satie (precursor al minimalismului, interesat de muzica lăutarilor români şi bun prieten cu sculptorul român) sau, pur şi simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuşi. Muzica este dublat[ de proiecţii foto/video, o instalaţie în mişcare ce comentează vizual (şi completează scenografic) universul sonor imaginat în spiritul şi onoarea operei brâncuşiene.
Turneul se deschide în această seară, la Centrul Tineretului din Belgrad.