Iluzoria alternativă de dreapta

Asculta acest articol

Interesant anunţul PMP, prin preşedintele Eugen Tomac, reales lider al partidului, de a relansa ideea alternativei de dreapta.
Cu atât mai mult cu cât, tocmai Traian Băsescu a fost cel care a făcut praf o dreaptă politică, gata realizată.
Europarlamentarul Tomac a reşit să-şi creeze un mic nucleu, prin alăturarea la PMP a două partide: PNŢ Maniu-Mihalache, una din multele aripi ale PNŢCD-ului din ultimii săi ani de glorie, 1996-2000, şi Partidul Ialomiţenilor.
Nucleu mic, dar ambiţios, la congresul PMP a fost prezent şi Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, dar şi un reprezentant al USR.
PMP, ultima creaţie politică a lui Traian Băsescu, se învârte foarte aproape de 5%. Cu cele două minuscule formaţiuni, poate bine ancorate în doctrina de dreapta, este posibil să salte peste pragul electoral la viitoarele alegeri. Dacă li se alătură şi Forţa Dreptei este foarte posibil să intre în parlament. Dar ambiţia lui Ludovic Orban depăşeşte intrarea într-o alianţă condusă de PMP.
Cât despre USR, intrarea într-o alianţă cu partide mai mici nu ar face decât să-i ştirbească din identitate. Prezenţa unui reprezentant, de mâna a doua, la congresul extraodinar al PMR este mai mult un gest de curtoazie.
Deja visul coagulării dreptei, formarea unui pol al dreptei, este o etapă depăşită. PNL stă la o altă masă, negociază cu partide din grupa mare. Vremurile reclamă o alianţă a celor mari. Căruţa împotmolită nu mai poate fi scoasă din noroi de doi căluţi slăbuţi, înfometaţi, ci de doi bidivii, graşi, bine hrăniţi.
Avem în faţă exemplul Ungariei. Alianţa tuturor partidelor nu a reuşit să-l dovedească pe Viktor Orban. FIDESZ a obţinut la ultimele alegeri două treimi din mandatele parlamentare. În cazul României nu există o singură forţă politică dominantă. Formaţiunile politice, în totalitatea lor, s-au fărâmiţat. Cândva, nu foarte demult, PSD sărea lejer peste 40%. L-au lichidat, politic, pe Liviu Dragnea, şi PSD s-a subţiat. La rândul lui, PNL era un partid întreg, nedivizat, iar acum sunt nu se ştie câte aripi gata să se desprindă de marele PNL şi, asemeni unor funigei, să zboare în căutarea unei iluzorii alternative de dreapta.
O politică realistă reclamă o alianţă PSD-PNL. De pierdut nu prea mai au ce. Onoarea, ideologică, doctrinară, PSD şi-a pierdut-o demult. Poate că nici nu a avut-o, iar partenerul lui, PNL, doar şi-a imaginat că este un partid de dreapta.
Cam în aceeaşi situaţie se află USR şi AUR. Dacă PNL se poate încuscri cu PSD, de ce USR nu ar putea intra într-un parteneriat cu AUR? Nu sunt mai breji unul decât altul. Ambele partide s-au născut ca urmare a unor conjuncturi. Întâi s-au constituit ca formaţiuni politice, apoi au plecat în căutarea unor doctrine ca să se poată înscrie într-o familie politică. Nu au reuşit încă.
USR se dă un partid de centru-dreapta modern. Ceva asemănător cu identitatea de gen. În plus, pe fruntea USR s-a lipit eticheta de partid neomarxist. Departe de a fi un partid neomarxist, USR nu este capabil să-şi şteargă singur eticheta incorectă, ceea ce arată o anumită neputinţă de a se autodefini ca partid de “centru-dreapta modern”. Mai degrabă este modernist decât modern.
A fost la modă, a fost aproape o speranţă, dar odată cu apariţia AUR s-a demodat. Nu neapărat din cauza unei doctrine ferm exprimate, ci din cauza lipsei de cadre, de politicieni cu experienţă, din cauza indisciplinei interne. Bietul Dacian Cioloş şi-a luat lumea în cap. S-a trezit în situaţia unui cioban pus să păzească fluturii de pe câmp, nu oile. O alternativă de dreapta? În următoarea etapă istorică, nici vorbă. O alternativă de stânga? Posibilă, dar Doamne fereşte!