Ierarhii bisericilor creştine transmit un mesaj comun pentru ocrotirea creaţiei

Scris de Eva Laczko, 13 septembrie 2021 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Liderii religioşi ai Bisericii Catolice – Papa Francisc, Bisericii Ortodoxe – Patriarhul Bartolomeu şi Comunităţii Anglicane – Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, au lansat împreună şi au dat publicităţii pe Vatican.va pe 7 septembrie, un mesaj pentru a atrage atenţia asupra urgenţei sustenabilităţii mediului, impactului acesteia asupra sărăciei şi asupra importanţei cooperării globale.

„În calitate de conducători ai Bisericilor noastre, vă chemăm pe toţi, indiferent de credinţa ori viziunea pe care o aveţi asupra lumii, să vă străduiţi să ascultaţi strigătul pământului şi al oamenilor săraci, să vă examinaţi comportamentul şi să vă faceţi sacrificii semnificative din dragoste faţă de pământul pe care Dumnezeu ni l-a dat” – arată comunicatul ierarhilor. „Am crescut la maxim interesul propriu în detrimentul generaţiilor viitoare. Concentrându-ne asupra bunăstării noastre, constatăm că beneficiile pe termen lung, inclusiv răsplata naturii, sunt epuizate pentru un avantaj pe termen scurt.” Iar consecinţele se văd. „Acum, în acest moment, avem ocazia să ne căim, să ne întoarcem cu hotărâre, să ne îndreptăm în direcţia opusă.

Trebuie să urmărim generozitatea şi corectitudinea prin modul în care trăim, muncim şi folosim banii, şi nu câştigul egoist.
Astăzi, plătim preţul. Vremea extremă şi dezastrele naturale din ultimele luni ne dezvăluie din nou cu multă forţă şi cu mari costuri omeneşti că schimbările climatice nu sunt doar o provocare viitoare, ci o chestiune imediată şi urgentă de supravieţuire. Mâine ar putea fi mai rău. Copiii şi adolescenţii de astăzi se vor confrunta cu consecinţe catastrofale dacă noi nu ne asumăm responsabilitatea acum”.
Înalţii prelaţi îşi încheie mesajul spunând: „ Noi toţi – oricine şi oriunde suntem – putem avea un rol în schimbarea răspunsului nostru colectiv la ameninţarea fără precedent a schimbărilor climatice şi a degradării mediului. Îngrijirea creaţiei lui Dumnezeu este o misiune spirituală care necesită ca răspuns un angajament. Acesta este un moment critic. De el depinde viitorul copiilor noştri şi viitorul casei noastre comune”.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517

  • Telefoane utile

    • Apel unic de urgenţă112
    • Ambulanţa0261-741111
    • Pompieri0261-711212
    • Agenţia CFR0261-711002
    • Distrigaz0261-710928
    • Informaţii CFR0261-768704
    • Deranjamente Electrica0261-929
    • Poliţia0261-807777
    • Informaţia Zilei0261-767300
    • Apaserv (apel gratuit, non stop)0800-827-776
    • Urgenţe E.ON Gaz (tel verde)0800-800-928
    • Jandarmeria0261-769-760
    • Poliţia Locală0261-727020
    • CMJ0261-717123, 716513
    • Intervenţii microcentrale0742.708.708
    • Depanare ACR0744792297
    • Depanare auto NON-STOP0733-507026, 0744-507026
    • Spitalul Judeţean I0261-727050
    • Spitalul Judeţean II0261-715696
    • Stomatologie, Urgente0771.049.416
    • Refugiu de noapte0261-750135
    • Agenţia TAROM0261-712795
    • Autogara0261-768439
    • R.A. Transurban0261-721971
    • Prefectura0261-716309
    • Primăria Satu Mare0261-807569, 807553
    • SC RDS SA0361-400.401
    • Pompe funebre0261-716590
    • Agenţie de turism0261-737915
    • Protecţia Consumatorilor (tel verde)0800-080-999
    • Locaterm (non-stop)0261-733693
    • Birou teritorial anticorupţie0261.759.780
    • Anticorupţie MAI0261-710.690
  • Curs Valutar

  • Arhivă articole Informaţia Zilei

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517