Image 1
Image 2

Iepurii din campania electorală

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

La București, după cum se aude, candidatul PNL la primărie poartă negocieri cu candidatul independent Nicușor Dan pentru translatarea electoratului de la unul la altul. Buletinele electorale sunt tipărite. Dar oricum, nimeni nu se mai poate retrage din cursă după perioada de contestații. Chiar dacă un candidat moare în timpul campaniei electorale, el rămâne pe liste. Primarul din Baia Mare rămâne candidat, deși el este în arest preventiv. Se poate alege cu încă un mandat fără să fi participat direct la campania electorală.

La București lucrurile stau altfel. Cătălin Predoiu vrea să-l determine pe Nicușor Dan să le recomande celor care ar dori să-l voteze să pună ștampila pe candidatul PNL. După o expresie deja consacrată, cel care a intrat în cursă ca să ajute un alt candidat este “iepure”. De câteva ori Adrian :tef, candidatul ALDE la primăria Satu Mare a repetat mereu că nu este “iepurele” nimănui.

Dar ce este un iepure de campanie electorală? Este un candidat introdus în cursă de un alt candidat pentru derutarea alegătorilor. Una dintre metode presupune găsirea unui candidat cu un nume identic al adversarului. Într-una dintre campanii, a apărut un Gheorghe Ciocan, în vreme ce adevăratul Gheorghe Ciocan era președintele PSD și candidat pe lista de consilieri județeni. Metoda este mai veche. Încă de la începutul secolului trecut, când Vasile Lucaciu candida pentru parlamentul de la Budapesta s-a găsit alți trei candidați cu același nume. Sunt exemple și în această campanie.

Figura “iepurelui” poate prinde, însă nu întotdeauna cu rezultatele scontate. “Iepurele” este un candidat-surogat. El are sarcina de a scoate voturi care în mod normal ar merge spre un anumit candidat. Strict la Satu Mare, poate fi vorba despre un maghiar care să ia din voturie candidatului UDMR.  Dacă PMP a găsit de cuviință să desemneze un candidat  maghiar la primăria Satu Mare se naște suspiciunea că se dorește diminuarea șansei candidatului UDMR.

Se speculează asemenea situații. Se poate vorbi despre un candidat român pus să să ia din voturile celui mai bine clasat candidat din partea unui partid românesc.” Fiind acuzat de PSD că a intrat în cursă pentru a micșora șansa primarului Coica de a-și reînnoi mandatul, Adrian Ștef vrea să clarifice problema “iepurelui”. Precizează că nu este adevărat, dar PSD nu se lasă convins. Aceeași problemă o are Adrian Ștef și cu UDMR, care îl acuză că profită de faptul că are mama maghiară, ca să ia din voturile lui Gabor Kereskenyi.

De regulă, partidele mici, partidele de buzunar, cum li se mai spune, fac asemenea jocuri. Eficiența lor este destul de mică. Nu se cunosc cazuri când cineva a câștigat alegerile datorită unor iepuri electorali.

Cu toate acestea, după alegeri, se plătesc polițele. Cei acuzați că au jucat la două capete sunt marginalizați sau eliminați de pe scena politică. Dacă la București Nicușor Dan le-ar recomanda alegătorilor săi să-l voteze pe candidatul PNL, omul ar fi definitiv compromis. În plus nu l-ar asculta nimeni. Electoratul nu este o armată la care să-i dai un ordin. Este format din indivizi cu opinii proprii care înțeleg să uzeze de dreptul la vot după cum doresc, nu cum le dictează altcineva.

Să presupunem că unul dintre candidații din Satu Mare și-ar îndemna simpatizanții să voteze nu cu el, ci cu alt candidat. Ar fi descalificat ca om pentru totdeauna. Capitalul politic, capitalul de simpatie, se pot transfera doar atunci când alegerile sunt din două tururi. În cel de-a, doilea tur se pot face recomandări dar nici atunci nu întreg electoratul nu ține seama de recomandările venite de la un partid. Acum, ca și la alte rânduri de alegeri, există “iepuri” electorali, dar eficiența lor este nesemnificativă.