Image 1
Image 2

Horoscop Informația Zilei (26 martie 2020)

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Berbec (19 martie - 20 aprilie)
Berbec (19 martie – 20 aprilie)

Ne aflăm în zodia Berbec.

BERBEC. Surprizele de ordin sentimental pot apărea de oriunde, dar pentru a avea parte de ele trebuie să profiţi de orice ocazie de a face noi prieteni. Nu refuza noile cunoștințe care încearcă să ia legătura cu tine prin rețelele de socializare, căci niciodată nu știi de unde sare iepurele.

TAUR. Lucrurile concepute astăzi au mari şanse să se transforme într-o reuşită de proporţii și când va sosi momentul îi vei atrage şi pe alţii în proiectul tău. În aceste zile construiește-ți planul cu lux de amănunte, iar când îl vei prezenta toată lumea va dori să-ți fie alături în realizarea sa.

GEMENI. Nici raţiunea şi nici logica nu va decide azi ce trebuie făcut, ci e o situaţie în care inima îşi va spune cuvântul. Va fi o decizie luată din colaborarea dintre sentimente şi instinct, cele care simt exact încotro va merge o problemă pe care mintea ta parcă nu o poate gestiona.

RAC. Nu te aştepta ca toată lumea să fie de acord cu tine, căci ideile tale de astăzi nu sunt uşor de acceptat. Poate eşti ceva mai original în gândire și rațiune, iar cei la care le prezinți nu înţeleg ce vrei, dar se pare că eşti un vizionar care zice lucruri ce peste un timp vor fi obişnuite.

LEU. O persoană aproape necunoscută cu care intri în discuții astăzi va deveni eroul acestei zile, ori pentru că animă atmosfera cu felul lui de a fi, ori pentru că îţi oferă un ajutor într-o clipă dificilă. Eşti mândru de tovărăşia cu această persoană, pentru că ai ceva de câştigat.

FECIOARĂ. Ai ocazia să citești o carte sau să revezi un film de care te leagă amintiri foarte plăcute şi de care îţi era dor. Poate fi vorba de un documentar de călătorie care prezintă un itinerariu deja cunoscut, dar pe care ai visat mereu să-l refaci cândva. Trecutul revine din nou în prim plan.

BALANȚĂ. Aştepţi o aprobare sau un document oficial care să îţi asigure evoluţia în planurile viitoare. Fără acea semnătură nu poţi trece mai departe, căci depinzi de ea, altfel rişti să mergi pe o cale ilegală sau incorectă care, mai devreme sau mai târziu, se va împotmoli într-un refuz.

SCORPION. Felul în care ţi se adresează niște persoane străine e nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresiv cu vorbe dure, pe care tu le tolerezi destul de greu. Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni este un sacrificiu pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge mai apoi scopul.

SĂGETĂTOR. Abordezi o atitudine copilărească, ceea ce îl face pe partenerul tău să se simtă mai important în ochii tăi. Atenția ta față de cel de lângă tine este la cote maxime, căci dorești să-i dăruieşti celui drag tot ce are nevoie, ba chiar mai mult, cu o generozitate ieşită din comun.

CAPRICORN. Cei din casă te invită să te alături veseliei ce te înconjoară, dar tu faci opinie separată, deoarece consideri că nu e momentul să te distrezi când ai atâtea pe cap. Fă un efort să termini repede aceste chestiuni ca să-ţi mai rămână totuşi puţină vreme şi pentru divertisment.

VĂRSĂTOR. Discuți cu multă lume și toți se bucură de ceea ce le povestești, de ideile pe care le prezinți, iar asta se va dovedi a fi exact ce aveai nevoie ca să duci la capăt proiectul la care tocmai muncești. E o plăcere să lucrezi cu oameni care te susţin, pentru că te motivează să progresezi.

PEȘTI. Se naşte un schimb reciproc avantajos de idei, de sfaturi între diferitele generații, pentru că fiecare are acces din alte surse la informaţiile necesare. Fă deci echipă, chiar și la distanță, cu o persoană de vârstă diferită de tine, pentru că veți avea doar de câştigat din această cooperare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with