Horoscop Informaţia Zilei (19 mai 2020) | Informaţia Zilei

Horoscop Informaţia Zilei (19 mai 2020)

Ne aflăm în zodia Gemeni.

BERBEC. Nu pune la suflet conflictele ce se ivesc în preajmă, căci acestea nu au nicio legătură cu persoana ta. Cei din jurul tău se hărţuiesc pentru supremaţie, dar tu ştii bine că niciunul dintre ei nu are nici cea mai mică şansă să calce pe acea treaptă mult râvnită de pe scara ierarhică.

TAUR. Ai ceva bănuţi puşi deoparte, pe care îi tot aduni de ceva vreme, dar sentimentul de avuţie nu durează prea mult. Banii vin şi se duc, dar în ultimă instanţă ceea ce îţi cumperi acum va fi de mare folos, deci nu ai niciun motiv de supărare, pentru că nu-i arunci pe lucruri inutile.

GEMENI. Faci parte dintr-un colectiv unde sunt doar persoane dragi sufletului tău, iar relaţia ce vă leagă trece dincolo de simpla colegialitate sau de cooperarea pentru un scop comun. Există o afinitate aparte între voi, o strânsă legătură sufletească care parcă vă leagă ca pe o mare familie.

RAC. Se apropie vacanţa, concediul, sau poate un weekend prelungit pe care îl pregăteşti în mintea ta de o bună vreme. Îţi doreşti nespus de mult să pleci într-un loc unde nu ai mai umblat, dar se pare că nu este momentul potrivit pentru aşa ceva, deci vei mai amâna această călătorie.

LEU. Ai de lucru săptămâna asta, nu glumă, şi nu va fi uşor nici mai departe, dar şi rezultatele ce se conturează vor fi pe măsura eforturilor depuse. Ţi se arată un venit suplimentar apreciabil sau o apreciere excelentă la un interviu, la un examen, iar reuşita atrage după sine noi realizări.

FECIOARĂ. Chiar dacă tu ai idei grozave, acestea deocamdată nu pot fi transpuse în practică din cauza lipsei unei anumite sume de bani. Trebuie să faci rost de ei sau să aştepţi să se mai adune câte ceva în cont, abia după aceea te vei putea apuca de un astfel de proiect de anvergură.

BALANŢĂ. Eşti plin de entuziasm şi de optimism cu privire la un moment, un examen care se apropie în viaţa ta, şi îl aştepţi cu nerăbdare. Ştii că niciun succes nu se dă pe gratis, deci dacă vrei cu adevărat să iasă totul aşa cum îţi doreşti mai ai de muncit şi vei mai face câteva nopţi albe.

SCORPION. Ai planuri mari pentru viitor cu privire la cariera, la funcţia sau la poziţia ta profesională. Dacă te gândeşti să urmezi o altă facultate sau alegi să te înscrii la un curs de perfecţionare, nu mai sta prea mult pe gânduri, fă-ţi dosarul şi profită de momentul prielnic ce ţi se oferă.

SĂGETĂTOR. Viaţa sentimentală îţi poate oferi cele mai multe bucurii astăzi, deoarece ai parte de momente romantice, pline de tandreţe în compania partenerului tău de suflet. Cei căsătoriţi vor putea discuta şi îşi vor face planuri mai mult legate de confortul casnic şi de binele comun.

CAPRICORN. Ai o reacţie potrivită în faţa unei situaţii aparent dificile şi nu îţi pierzi cumpătul, aşa cum fac ceilalţi. Ai în jurul tău numai oameni îngrijoraţi, care se plâng mereu, nimic nu le convine, dar au noroc cu tine, pentru că tu ştii să-i potoleşti pe toţi cu calmul tău proverbial.

VĂRSĂTOR. Viaţa de cuplu reia cursul său normal, datorită unei discuţii calme, echilibrate pe care o porţi cu partenerul. Este o zi ideală pentru clarificarea neînţelegerilor, împăcări, pentru un sprijin reciproc la nevoie, totul e să fiţi amândoi la fel de dispuşi să staţi la masa tratativelor.

PEŞTI. Ţi se prevesteşte o zi perfectă pentru o victorie frumoasă într-o confruntare intelectuală. Un examen important, o discuţie prin care trebuie să-ţi impui punctul de vedere, un concurs de rang înalt sau un interviu pentru un job îţi pot aduce un succes, aproape nesperat de mare.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0745.657.429 sau 0744.55.2345