Image 1
Image 2

Horoscop Informația Zilei (10 februarie 2020)

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Varsator (20 ianuarie - 20 februarie)
Varsator (20 ianuarie – 20 februarie)

Ne aflăm în zodia Vărsător.

BERBEC. Părerile sunt împărțite în anturajul în care te afli astăzi, iar tu nu mai știi de cine să asculți. Unii privesc lucrurile strict rațional, alții doar din punct de vedere emoțional, iar tu te afli undeva la mijloc și vezi că nu ai cum să poți da dreptate niciunuia dintre ei.

TAUR. Scapi de o povară care te apăsa cu mare greutate, cât un munte, pe suflet. Ai fost foarte stresat, de parcă ți-ar fi fost teamă de o situație pe care nu o puteai controla sau cunoaște suficient de bine, dar acum, cu ajutorul unei persoane apropiate, simți că te-ai eliberat.

GEMENI. Ai de lucru, nu glumă, dar orgoliul profesional nu te lasă să ceri sprijin din partea unor persoane despre care știi bine că nu dispun de nivelul tău de pregătire. Totuși, atunci când vezi că altfel nu merge și știi că nu ai altă soluție, apelează la ei, nu sta pe gânduri!

RAC. Dacă trebuie să pleci undeva la drum ia-ți cu tine niște bani în plus, pentru că deplasările de astăzi pot fi costisitoare. Nu este vorba neapărat de cheltuieli nedorite, dar acolo unde vei ajunge ai putea găsi un obiect ce-ți place și ai fi dorit să ți-l cumperi demult.

LEU. Ești un fel de factor de echilibru în colectivul din care faci parte, pentru că reușești întotdeauna să domolești toate furtunile. Cu un ton calm și amabil, specific firii tale, tu le prezinți situația cu detașare, în mod obiectiv, fără să jignești, să critici pe cineva și să judeci.

FECIOARĂ. Iei legătura cu reprezentanții unei instituții care au rolul de a face lumină în problemele tale. Poate fi vorba de un expert în economie, un consultant bancar sau de asigurări, un medic sau un profesor, dar tu ești cel care trebuie să apelezi la ei, nu vin ei la tine.

BALANȚĂ. Ți s-a lansat o invitație să te alături unei activități incitante. Ai multe de câștigat de pe urma sa, însă pe tine cel mai mult te atrage faptul că ai ocazia să devii un fel de lider al proiectului și te vei putea remarca, dar nici veniturile nu sunt tocmai neglijabile.

SCORPION. Dacă vei avea posibilitatea să stai astăzi ceva mai mult timp în compania persoanei iubite vei putea spune că ești un om fericit. Demult nu v-ați mai simțit atât de apropiați ca și acum, deci merită să vă faceți un pic de timp pe care să-l petreceți împreună.

SĂGETĂTOR. Ceea ce pentru alții reprezintă un capăt de drum, în viziunea ta nu este altceva decât o nouă perspectivă. Lași trecutul la locul lui, fără să te mai uiți înapoi, îți alegi ca țintă precisă un punct din viitor pentru care merită să faci totul și te și apuci de treabă.

CAPRICORN. Deși apreciezi mult noutățile și schimbarea, de data aceasta parcă nu ți se oferă chiar ceea ce ai fi așteptat. Ai alături colaboratori la fel de activi și de implicați ca tine, însă tu ai alte idei, dar în cele din urmă veți reuși să găsiți numitorul comun.

VĂRSĂTOR. Ai foarte multe de făcut la serviciu, dar deși tu ți-ai propus un anumit program pentru astăzi șeful cere să faci total altceva. Nu vei renunța la planurile tale, numai că, pentru a nu-l dezamăgi pe superiorul tău, vei încerca să faci două lucruri deodată.

PEȘTI. Stai de vorbă cu un partener de viață în modul cel mai serios posibil despre un subiect care va avea impact asupra vieții voastre. E posibil să vorbiți despre viitorul în cuplu, dar la fel de bine poate fi vorba și de un plan de afaceri – oricum veți dezbate ceva important.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with