Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Rac(21 iunie - 20 iulie)
Rac(21 iunie – 20 iulie)

HOROSCOP Informația Zilei 02.07
Ne aflăm în zodia RAC

BERBEC. Graba poate strica multe azi, deci fii căt poți de cumpătat când trebuie să acționezi prompt. Dacă te grăbești, nu înseamnă că rezolvi problemele mai bine sau mai repede, dimpotrivă, așa nu acorzi destulă atenție unor detalii importante.

TAUR. Lucrurile bune nu se întâmplă neapărat în anumite spații speciale, ci poți găsi fericirea chiar și în cele mai banale locuri. Totul e să treci prin locul respectiv la momentul potrivit și dacă ești atent poți avea parte de un norcoc nu de zile mari.

GEMENI. Visezi la clipa când vei fi acceptat într-un anturaj pe care tu îl vezi mai deosebit. Poate e un departament mai special al firmei la care lucrezi, poate e elita societății în care te afli, dar vrei să ajungi și tu acolo, iar visul tău se va îndeplini.

RAC. Fii cât se poate de atent cu banii, pentru că cineva atentează azi la bunurile tale. Nu lăsa nimic tentant la îndemâna altora, iar cu puțină atenție vei putea evita orice neplăcere de acest gen, chiar ai putea să și depistezi cine este răuvoitorul.

LEU. Muncești alături de un grup de colegi, iar eforturile voastre încep să își arate roadele pozitive. Afli vești bune care vă privesc pe toți cei care ați colaborat, deci, dacă ați tras la aceeași căruță, tot împreună veți culege și roadele și veți sărbători.

FECIOARĂ. Unde apari tu, totul se desfășoară după niște reguli stricte, dar clare, din care toată lumea are numai de câștigat. Dacă în anumite medii domină haosul sau voia întâmplării, intervii tu și totul se va așeza pe un făgaș cât se poate de stabil.

BALANȚĂ. Bați la o ușă potrivită pentru rezolvarea unei probleme importante în cariera ta. Găsești persoana care poate să-ți ofere soluția necesară, și cum e demnă de toată încrederea, merită să pui imediat în aplicare toate sfaturile pe care ți le dă.

SCORPION. Tu nu îi privești pe cei care îți sunt superiori nici cu invidie și nici cu simț critic, ci ești de părere că ai ceva important de învățat de la aceștia. Cât timp nu își folosesc supremanța pentru a-i domina pe ceilalți, merită să fie respectați.

SĂGETĂTOR. Afacerile tale pot avea succes la un nivel mai extins, căci se poate auzi de tine și peste hotarele sferei tale de activități. Puțină publicitate nimănui nu-i strică, deci caută să poți vorbi lumii despre ceea ce faci, fă-ți cunoscută activitatea.

CAPRICORN. Evită mediile în care se discută despre lipsuri, neajunsuri, sau boli, pentru că astăzi ești predispus să te molipsești ușor de atmosfera din anturaj. Dacă ai alături persoane vesele, optimiste, puse pe distracție, așa te vei comporta și tu.

VĂRSĂTOR. Iubirea cere uneori un dram de îndrăzneală și din partea ta, altfel nu are cum să te remarce persoana care te atrage. Ți-au căzut ochii pe cineva și vrei să-l cucerești neapărat, dar de data aceasta cu modestie nu vei obține rezultatul dorit.

PEȘTI. Dacă nu acționezi prompt când trebuie, poți rata o șansă excelentă care ți se oferă doar azi. Nu sta prea mult pe gânduri, nici nu amâna decizia, căci norocul bate la ușa ta doar acum, iar dacă nu profiți de el, pleacă. Nu vine mâine după răspuns.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with