Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Taur (19 aprilie - 20 mai)
Taur (19 aprilie – 20 mai)

HOROSCOP Informația Zilei 23.04
Ne aflăm în zodia TAUR

BERBEC. Ești invitat undeva, unde ți-ar face mare plăcere să fi prezent, dar astăzi împrejurările nu sunt tocmai favorabile deplasării. Ideea de plecare te cam pune pe gânduri, să rămâi sau să pleci, dar e sigur, că vei face alegerea cea mai potrivită.

TAUR. Te afli într-un loc de care ești puternic atașat sufletește. Ori este vorba de locul unde ai copilărit, ori un spațiu unde te-ai simțit bine în trecut și de care îți era dor. Îți vine să zbori de fericire, iar acum te simți de parcă ți s-ar fi împlinit un vis.

GEMENI. Ai motive de distracție, cu toate că se pare că în prima parte a zilei nu ești prea binedispus. Te-ai trezit cu fața la cearceaf, și la primele ore îți merg toate pe dos, dar când toți din jur sunt veseli, repede îți vine și ție cheful de petrecere.

RAC. Dimineața pleci la drum spre o destinație, unde vei avea parte de momente fericite într-un grup de persoane amuzante, prezența cărora îți face plăcere. Poate ești obosit și nu pleci de acasă în cea mai bună formă, dar ei îți vor ridica moralul.

LEU. Vestea care sosește astăzi prin intermediul unei persoane dragi are un efect energizant asupra ta. Dintr-una devii extrem de grăbit, parcă ceva te împinge de la spate, sau nu vrei să ratezi o ocazie de excepție, care mâine nu va mai fi valabilă.

FECIOARĂ. Oricât de greu ți-ar fi să recunoști că nu știi să rezolvi o problemă, în cele din urmă vei fi nevoit să ceri sfatul cuica mai experimentat. Un specialist, un părinte sau un frate mai mare va fi disponibili să te ajute și vei trece de acest hop.

BALANȚĂ. Te simți ciudat azi în societate, pentru că, printre cei de față se află și oameni pe care nu-i prea ai la inimă. Soluția optimă în acest caz ar fi să pleci de acolo, căci, dacă vei fi în altă parte ai să-ți găsești companie cu mult mai plăcută.

SCORPION. Tot ce faci azi este destinat succesului, deci profită de ziua aceasta plină de evenimente și noutăți. Primești o veste bună ce îți deschide o perspectivă nouă la orizont, încât abia aștepți să poți porni spre țelul final ce ți se conturează.

SĂGETĂTOR. Ți-ai planificat o călătorie pentru astăzi, iar acum abia aștepți să ajungi la destinație. Ești așteptat cu brațele deschise de familie, de prietenii care doreau foarte mult să li te alături și în compania lor vei avea un week-end excelent.

CAPRICORN. O zi petrecută cu familia vă poate oferi condiții bune unei discuții despre adevăr și minciună. Dacă cineva din casă se simte cu musca pe căciulă, va evita o astfel de dezbatere, pentru că îi este frică, dar adevărul, oricum, se va afla.

VĂRSĂTOR. Te poți bucura de o creștere financiară binevenită, însă, nu se poate vorbi de bani picați din cer sau primiți cadou, ci acumulați în timp, prin mult efort și muncă. Poate ai luat salariul sau ai intrat în posesia onorariului care ți se cuvine.

PEȘTI. Lumea din jur discută numai despre lipsuri și necazuri, dar pe tine nu te va influența astăzi pesimismul lor. Te simți bine în pielea ta, ai chef de distracție, iar buna ta dispoziție va reuși să-i molipsească și pe cei care au început ziua mai prost.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with