Image 1
Image 2

Hexi Pharma mai tare decât campania

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În locul unei dezbateri serioase asupra vastului domeniu al Sănătății, în plină campanie electorală se poartă o ceartă ca la ușa cortului despre dezinfectanții folosiți în spitale.

Actorii intrați în scenă sunt diverși, dar și fără chip. Ziariștii întreabă, instituțiile se eschivează, răspund în doi peri. În mod neașteptat în ecuația cu prea multe necunoscute a intrat și SRI. Ca întotdeauna, serviciile secrete lasă impresia că au știut tot, că au informat factorii de răspundere. Cum și existența unor gândaci într-un salon de spital este din punctul de vedere al SRI un secret, cele 503 informări despre care pretinde că le-a transmis nu sunt date publicității. Sau, altfel spus, atât de secretos este SRI încât nu spune decât unui număr extrem de  redus că în spitale sunt gândaci pentru că nu este bun dezinfectantul. Dacă lăsa să se scurgă prețioasa informație către mass media, zeci, poate sute de vieți erau salvate. În termenii aceștia trebuie pusă problema. La urma urmei de ce instituțiile de forță să aibă imunitate totală, iar muritorii de rând să fie mereu trași la răspundere pentru orice nimicuri?

    Informările ar fi ajuns la președinte, prim ministru, miniștri, prefecți, președinți de consilii județene. Cum se face că nimeni nu a reacționat și a trebuit să vină un ziarist pentru ca, în sfârșit, să se afle că o firmă face milioane de euro furnizând apă chioară pe post de dezinfectant pentru zeci de spitale din țară? Cine ar trebui să dezbată această problemă? Fiind campanie electorală, în mod normal candidații ar trebui să fie cei ce ar trebui să întoarcă pe toate fețele această problemă. Să ne imaginăm că s-ar fi întâmplat în Statele Unite un asemenea caz. Sau în orice altă țară democratică din lume. În niciun caz nu le-ar fi fost ușor celor responsabili.

În toată această poveste nu firma Hexi Pharma poartă vina cea mai mare. Vinovat este sistemul în întregime. Ne construim o țară care nu este în stare să asigure dreptul cetățenilor săi la viață.

      Mare cât Himalaya, acest caz nici măcar nu-l poți încadra în ceea ce se numește scandal politic. Prin dimensiune, este mai grav decât accidentul de la Colectiv. Închisorile sunt pline de indivizi care au furat o găină, de politicieni înregistrați că au spus nu știu ce la telefon, iar când cineva atentează la sănătatea întregii națiuni instituțiile statului se scarpină după ureche. Nu știu de unde să apuce răul. Numărul pesimiștilor, al celor care cred că nu se va întâmpla nimic, este uriaș. În ciuda gravității faptelor generate de utilizarea apei chioare în loc de dezinfectanți nu s-a ajuns la o psihoză în masă datorită pasivității cetățenilor care nu mai cred în instituțiile statului.

     Niciodată în ultimul sfert de secol atenția opiniei publice nu a fost atât de deturnată ca în ultima vreme. Faptele acestei societăți Hexi Pharma, probabil și faptele altor societăți semifantomatice, sunt cu mult mai nocive decât ale unor politicieni corupți cu niște sume de bani. S-ar părea că instituțiile noastre la întrebarea “banii sau viața” înclină să răspundă “banii”. Ne concentrăm mai mult pe bugetul găurit al statului decât pe viața cetățenilor. Suntem greșit orientați. Mâncarea proastă, adevărată otravă, condițiile din spitale sunt tratate ca fapte de corupție de mâna a doua, spre deosebire de traficul de influență, darea și luarea de mită etc. Dacă mai punem la socoteală și insensibilitatea la cultură și cultul istoriei, suntem în fața unor răsturnări violente a valorilor. La toate acestea ar trebui să adăugăm și încălcarea grosolană a drepturilor omului. În care includem la loc de frunte dreptul la viață, înaintea dreptului la viața intimă.

Cam nimic din toate acestea nu se discută în campania electorală. Drumurile, parcările, pistele de biciclete, repararea clădirilor ocupă pagini întregi în programul partidelor. Despre lucruri ceva mai profunde, nimic.

Este pregătit PNL pentru alegerile anticipate?

Vânturate de presă, întoarse pe toate părţile, setul de reforme propus de Marcel Ciolacu promite să fie plin de surprize. Se zice că nici conducerea PSD nu-l cunoaşte, fiind opera unui grup restrâns din jurul premierului.

Riscurile asumării răspunderii

Decizia de asumarea răspunderii guvernului în parlament este un gest suprem pe care îl face un prim ministru pentru adoptarea unei legi. Dacă nu se întruneşte majoritatea simplă guvernul cade.