Image 1
Image 2

Harvard şi Stanford, cele mai bune universităţi din lume potrivit topului academic de la Shanghai

Universitatea Harvard
Harvard este cea mai bună universitate din lume, potrivit topului de anul acesta realizat de universitatea Jiaotong din Shanghai, unul din clasamentele academice cele mai recunoscute la nivel mondial şi care plasează universitatea Stanford pe locul al doilea, relatează marţi EFE.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Prestigiosul centru de învăţâmânt american ocupă primul loc în Topul Academic 2017 al Universităţilor Mondiale (ARWU), un clasament realizat din 2003 şi care evaluează primele 500 de universităţi cele mai bune din lume şi elaborat de facultatea de comunicaţii Jiaotong.

Universitatea americană Stanford ocupă ca întotdeauna locul doi pe listă, în timp ce Cambridge obţine locul trei, depăşind Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi Berkeley, clasate anul acesta pe locul patru şi respectiv cinci.

În topul primelor 100 de universităţi din lume, 48 sunt din SUA, 57 din China, iar 38 din Marea Britanie.

Clasamentul are în vedere parametri precum calitatea sau numărul de publicaţii în reviste internaţionale prestigioase. Sunt luate de asemenea în calcul numărul de premii Nobel atribuite foştilor elevi sau cercetătorilor, numărul de medalii Fields (echivalentul Nobelului în Matematici) precum şi numărul de articole publicate în revistele Nature şi Science.

La actuala ediţie, Universitatea Washington din Saint Louis (SUA) a intrat în top 20, pentru prima dată, în timp ce ETH Zurich din Elveţia rămâne universitatea cel mai bine clasată din Europa, ocupând locul 19.

Este urmată pe Bătrânul Continent de Universitatea din Copenhaga (locul 30), din Danemarca, şi de Universitatea Pierre şi Marie Curie (locul 40), din Franţa.

Universitatea din Tokyo (24) ocupă cel mai bun loc pentru o universitate din Asia, în timp ce Universitatea din Melbourne (39) se clasează cel mai bine printre centrele de învăţâmânt superior din Oceania.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with