Harababura ideologică şi doctrinară | Informaţia Zilei

Harababura ideologică şi doctrinară

Scris de Dumitru Păcuraru, 30 iulie 2020 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Dacă ar trebui să caracterizăm actuala situaţie politică din ţară în preajma alegerilor locale cu un singur cuvânt, acela ar fi cu siguranţă „harababură”.  Nu se înţelege nimeni cu nimeni. În primul rând dreapta nu este decât o listă de partide care se revendică de la aceleaşi principii şi valori. În ordinea performanţelor electorale acestea sunt PNL, USR-PLUS, PMP, ALDE, care au reprezentanţi în parlament, urmate de alte formaţiuni mai mici, dintre care se evidenţiază PNŢCD.

Pe stânga, tot în ordinea performanţelor electorale, se află PSD şi Pro România. Pe stânga în timpul campaniilor electorale mai apar o serie de partiduleţe, care obţin de la 1% la cel mult 3%. 

Procentele tuturor partidelor care nu trec de zeci de ani pragul electoral irosesc între 8 şi 10% din voturile cetăţenilor.

O linie directoare dată de Centru nu există. Convenţia Democrată Română, dominată de Corneliu Coposu, a câştigat  alegerile din 1996 ca urmare a unui program comun a partidelor democratice, grupate în jurul PNŢCD, PNL şi Partidului Social Democrat al lui Sergiu Cunescu.

În 2004, Alianţa „Dreptate şi Adevăr”, dominată de Traian Băsescu, a avut un program electoral comun, înregistrând rezultate bune la toate alegerile. Uniunea Social Liberală, realizată de Crin Antonescu şi Victor Ponta a câştigat alegerile locale şi parlamentare cu un program comun. Că toate alianţele au sucombat este altă problemă. Măcar au lăsat impresia de ordine pe scena politică a momentului.

Ce alianţă cu impact naţional există în momentul de faţă? Ce program original propun partidele de dreapta şi ce ofertă au partidele de stânga?

Situaţia pe dreapta este incertă. USR, cel mai apropiat partid ca doctrină de PNL, înţeapă guvernul pe la spate de câte ori are ocazia. Singurul lucru care-i obligă să stea la aceeaşi masă este candidatul pentru Bucureşti. Mai sunt câteva zile până la depunerea candidaturilor şi încă PNL şi USR-PLUS nu au dat un semnal pentru întreaga ţară. PMP, un alt partid din acelaşi aluat, este desconsiderat. Traian Băsescu promite că le va face figura la Bucureşti, depunându-şi candidatura.

Dar fostul primar general, lansat din această funcţie la preşedinţia României, are pe stânga un corespondent. Victor Ponta anunţă că va candida, în acest mod micşorându-i şansele candidatului PSD.

După cum arată lucrurile până acum, Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei mai vizibili candidaţi din ţară, primesc fiecare câte o palmă din partea partidelor din aceeaşi familie politică, respectiv candidatul PNL-USR PLUS  din partea PMP, iar candidatul PSD din partea Pro România. 

Dinspre Bucureşti, valul buclucaş, harababura ideologică şi doctrinară, se revarsă asupra întregii ţări. Formaţiunile politice din fiecare judeţ, dar şi din fiecare localitate, au calculele proprii, în funcţie de interesele grupuleţelor, de personajele care joacă în această tragi-comedie politică.

Dacă la Bucureşti există grupuri divergente în fiecare partid, şi în filialele judeţene sunt  două, trei grupuri. Cum să cadă aceste grupuri de acord asupra unor candidaţi? Ţintele supreme sunt preşedinţia consiliului judeţean, primăria reşedinţei de judeţ, urmate de toate primăriile.

Listele pentru consiliile judeţene şi locale se întocmesc tot în funcţie de apartenenţa la un grup sau altul. Primarii din acelaşi partid se împart tot în funcţie de relaţia cu una din grupările de la vârful organizaţiei judeţene.

Situaţia se regăseşte în toate partidele. Organizaţia judeţeană PSD Satu Mare este ruptă în două. Au o conducere interimară. În PNL Satu Mare sunt două tabere. Pro România a pierdut câţiva adepţi după ce aceştia au părăsit PSD în favoarea partidului lui Victor Ponta.

Situaţia în USR-PLUS pare ceva mai liniştită pentru că nu-şi spală rufele murdare în public. ALDE Satu Mare este din ce în ce mai subţire, datorită unor divergenţe între persoane. PMP are o slabă prezenţă la nivelul judeţului Satu Mare.

Constatând că este pe cale de a-şi pierde cu totul identitatea stând sub aripa UDMR, Forumul German a decis să meargă singur în alegeri.

La suprafaţă, UDMR pare unit, dar în interior sunt fierberi mari, lupte între persoane şi grupuri ca la toate partidele. Sunt însă prea puţini ca să-şi poată permite să concureze în alegeri.

Cam aşa se intră în anul pandemiei în campania electorală peste tot în ţară. Ce va rezulta din această harababură? Încă o deziluzie a cetăţenilor – şi a celor care se vor prezenta la vot, şi a celor care nu votează, dar comentează. Încă un lucru şi mai grav: cetăţenii sunt la fel de dezbinaţi ca partidele.

Abonează-te acum Online!
  • Goldis Admitere

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0261.767.303 sau 0724.103.517