Image 1
Image 2

Halep și Buzărnescu se întâlnesc în turul doi de la Wimbledon

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Luni au intrat două românce în primul tur al turneului de simplu feminin de la Wimbledon. Simona Halep (7 WTA) a avut un meci nu tocmai ușor cu Aleksandra Sasnovici (36 WTA, Belarus). După aproape două ore de joc, românca a obținut victoria dorită cu scorul de 6-4, 7-5.

Tot luni, Mihaela Buzărnescu (53 WTA) a obținut victoria într-o oră și 21 de minute în fața americancei Jessica Pegula (72 WTA). Românca s-a calificat mai departe după 6-4, 6-4.

Halep și Buzărnescu și-au asigurat un cec de 72.000 de lire sterline și 70 de puncte WTA. Din păcate una dintre ele va fi nevoită să părăsească al treilea turneu de Grand Slam al anului chiar din următorul tur. Asta pentru că cele două românce vor fi adversare în turul al doilea de la Wimbledon.

Halep şi Buzărnescu s-au înfruntat o singură dată, în 2008, la turneul ITF de la Monteroni D’Arbia (Italia, 25.000 de dolari), Simona câştigând cu 6-3, 6-0, în primul tur. Azi intră alte patru românce în turul 1: Monica Niculescu – Andrea Petkovic (13:00), Sorana Cîrstea – Amanda Anisimova (15:00), Ana Bogdan – Johanna Konta (16:30), Gabriela Ruse – Julia Goerges (16:30).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns