Image 1
Image 2

Haite de lupi bântuie pe la stâne din Oaş

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Haite de lupi au dat târcoale unor stâne din judeţ
Haite de lupi au dat târcoale unor stâne din judeţ

Lupii, alături de pisicile sălbatice sunt incluşi în categoria carnivorelor mari, specii monitorizate de Agenţia de Protecţia Mediu – APM. Potrivit unor surse din această instituţie, la nivel de judeţ ar exista sub 20 de lupi, fără a se putea indica unde sunt la un anume moment.

Este greu a spune dacă sunt mulţi sau puţin, dar avem semnale potrivit cărora haite mici de lupi au început să dea târcoale în ultimele săptămâni stânelor de oi din unele zone ale judeţului.

Nu avem semnale privind pagube produse de aceste animale de pradă, dar există certitudinea că unele stâne au fost scăpate de pagube tocmai de existenţa câinilor de pază peste numărul stabilit de legea vânătorii.

Reducerea posibilităţilor de a-şi asigura hrana îi face pe lupii să bântuie mai ales în zona Oaş, dar şi la limitele judeţelor Satu Mare şi Maramureş, mai exact pe hotarele localităţilor Seini, Viile Apei, Apa, Oraşu Nou, Oraşu Nou Vii, Vama şi Negreşti-Oaş. Haitele de lupi au trecute pe la stâne în prima săptămână a acestei luni, după care s-au retras.

După cum spunea Ioan Man, specialist în cadrul APM Satu Mare, într-o noapte, un lup poate “bate” la pas aproximativ 100 de kilometri pătraţi, poate chiar mai mult.

Faptul a fost confirmat și de Daniel Dragoș, directorul AJVPS Satu Mare. În cadrul emisiunii “În Slujba Comunității” care va fi difuzată duminică, 13 decembrie, la Informația TV, el spune despre haitele de lupi semnalate la începutul acestei luni în zona Negrești – Vama.

 

3 comentarii

  1. Bine DORU,ASA E CUM SPUI TU …SI LA NOI IN ZONA PERIFERIEI SATU-MARE,NESIMTITII DE OIERI CHIAR RUP GARDURILE OAMENILOR PENTRU ASI BAGA TURMELE PESTE TOT…NU STIM CE FACE POLITIA DE CE NU PATRULEAZA SI IN ZONELE FRECVENTATE DE OIERI!!!?…..CEI COMPETENTI SE FAC CA NU AUD NU VAD….

  2. MAI LASATI-VA DE OIERIT,CIOBANILOR!!!!!DE CE NU RECUNOASTETI CA BENEFICIATI DE SLABICIUNILE LEGII CA SA VA IMBOGATITI!!!!?LEGAL ESTE CA FIECARE OIER SA-SI TINA OILE PE PROPRIA PASUNE INGRADITA!!!!…NU SA SI LE PLIMBE NUMAI PE TERENURILE CARE NU LE APARTIN..!FIIND PROPRIETATEA ALTOR OAMENI CARE PLATESC IMPOZITE SI TAXE DUPA ACESTEA!!!!POOLITIA SA IASA PE TEREN!!!!DOAR IN ZONA OAS-TUBA”….PASC TOT ANUL CATE 3.4,5 ..TURME DE OI VA DATI SEAMA..!

Lasă un răspuns

Connect with