Hai-hui prin magazinele de cartier din Satu Mare. Azi Carpaţi 1 – 2, cartiere mici, curate şi liniştite

Asculta acest articol

În plimbările noastre hai-hui prin cartierele Sătmarului am avut prilejul să luăm pulsul fiecărei zone în parte la ore matinale pentru că asta ne-am şi dorit, înainte de ora 8 fiind liniştea de dinaintea furtunii cauzate de aglomeraţia ce pune efectiv stăpânire pe oraş după această oră. Locuitorii cartierelor ies pe bulevardele principale şi îşi ia fiecare drumul spre locul de muncă.

Am fost vineri în Carpaţi 1 şi în Carpaţi 2, două cartiere în care am remarcat încă de la prima vedere câteva aspecte ce le caracterizează: multe magazine mici, dar curate, multe baruri şi băruleţe cu terase, pline ochi înainte de ora 8 şi foarte mulţi sătmăreni cu câinele de companie la plimbare pe spaţiile verzi dintre blocuri.

Prima oprire am făcut-o în parcarea de la “Tei” de pe Bulevardul Lucian Blaga, unde funcţionează, în vecini de proaspăt renovatul restaurant, trei magazine cu articole vestimentare, pentru adulţi unele, altele pentru copii, un magazin de souveniruri, două sucursale bancare şi un magazin de jucării.

Expun fiecare din ele în vitrinele mari tot ceea ce au mai frumos în magazin şi supravieţuiesc cum pot.

Fiind o zonă populată, sunt cu siguranţă mulţi sătmăreni care să le treacă pragul, deşi marele mall e destul de aproape de Carpaţi 1. O luăm pe strada Păuleştiului, unde găsim un magazin cu produse pentru animale de companie, o vinotecă, farmacia care e acolo dintotdeauna, iar pe colţ cu drumul ce duce spre Aleea Clăbucet, tot un bătrân cafe bar, Bistro Carpaţi, cu terasa plină. Ajunşi pe Aleea Clăbucet, în liniştea din zonă, chiar la unul din blocuri, la parter, observăm un salon de înfrumuseţare.

Ieşim pe Ganea, o stradă presărată cu puncte comerciale, un fel de Champs-Elysees al cartierelor Carpaţi 1 şi 2.

Nu e chiar aşa lung, fiind jumătate ca lungime faţă de celebrul bulevard din capitala Franţei, lat nici atât, dar e animat. Nu cu mărci celebre şi nici cu articole la mii de euro bucata, ci mai aşa, ca pe la noi: un magazin cu articole de pescuit, un aprozar, un second hand, un chioşculeţ pe colţ, un outlet, încă un magazin cu haine, cunoscutul Arnys cu terasă, magazinul Alex, un CBA mai mare, magazin alimentar Barta Ati. Mai în jos o florărie, un magazin naturist, iar un second hand, o cofetărie-patiserie, iar la intersecţia cu Bârgăului, înainte de a intra în Carpaţi 2, un aprozar mare şi popular în zonă. Spunem că e popular pentru că am văzut că oamenii chiar îşi aşteptau rândul pentru a-şi lua legume, fructe şi zarzavaturi.

Numeroase magazine cu produse pentru animale de companie

Intrarea în Carpaţi 2 îi aparţine marelui supermarket Unicarm Casa Cărnii, care are un program bun, remarcând că deschide inclusiv duminica la 7.30.

În rest, de luni până sâmbătă, e deschis de la 7, numai bine pentru cei care se trezesc devreme şi au de luat una-alta prin casă. Notam în rândurile de mai sus că am văzut foarte mulţi sătmăreni care îşi plimbau căţeii dimineaţă prin cele două cartiere. Afaceriştii de pe acest segment şi-au dat seama că în cartiere merită să deschizi un magazin cu produse pentru animale de companie şi, la fel ca în celelalte cartiere ale oraşului, şi în Carpaţi 2 funcţionează câteva. Pe strada Homorodului un bar, o pizzerie, un salon de coafură, manichiură, pedichiură, cochet, o librărie şi o florărie. Intrăm pe strada Codrului, un salon de înfrumuseţare şi pentru bărbaţi, un magazin cu articole de papetărie, din nou magazin pentru animale de companie, un micuţ punct alimentar.

Oamenii cu care am stat de vorbă ne-au spus că sunt dezamăgiți de demolarea garajelor, pentru că țineau o grămadă de acareturi. Pe de altă parte, spun că autoritățile nu și-au îndreptat de mult atenția spre aceste cartiere, așa că nici ei nu mai au așteptări prea mari.

La cizmuliţa, povestea unui pantofar

Pe Bulevardul Lucian Blaga, la parterul blocului, aşa cum îl cunosc toţi, stă deschis încă de dinainte de ora 8 atelierul unui pantofar. Pe peretele blocului vedem plăcuţa: “Reparaţii încălţăminte”. O altă plăcuţă ne informează că suntem tocmai “La cizmuliţa”. O denumire care fură imediat un zâmbet celui ce nu merge cu capul în pământ, ci se mai şi uită la lucrurile pe lângă care trece. Păşim imediat în atelierul de reparat pantofi fără a şti exact dacă facem pasul pentru a vedea de ce munceşte pantofarul aşa de devreme sau pentru a vedea dacă mai are de lucru un pantofar în oraşul nostru mic şi plin de magazine cu pantofi noi sau folosiţi şi în care mai există şi o piaţă de vechituri unde, la fel, sunt cu siguranţă nu sute, ci mii de articole de încălţăminte scoase la vânzare săptămânal. Facem cunoştinţă cu Mihai Kerekes, pantofar de-o viaţă, ne prezentăm şi îi aflăm povestea:

“În urmă cu foarte mulţi zeci de ani munceam la hala de încălţăminte. De acolo, am lucrat pe Chendi, în secţia de acolo, unde făceam cizme la comandă. Era înainte de Revoluţie, toţi aveam de lucru, vreo 20 de băieţi lucram. Aici, la Cizmuliţa pe de pe Lucian Blaga, a funcţionat o secţie a fostei Cooperativa Munca, cu şase oameni, din 2002 până în 2007. Atunci ne-au obligat să ne privatizăm şi iată că am devenit “La cizmuliţa”. Şi aşa a şi rămas şi-n ziua de azi cunoscut atelierul de mai toată lumea din zonă. Au rămas oricum puţini pantofari în oraş, pe Cuza în centru vreo doi, îm Micro 16 am găsit un atelier de reparaţii, pe Careiului altul. Puţini faţă de câţi erau. Privatizat din 2007, ca bun meseriaş, Mihai Kerekes nu s-a dat bătut, n-a închis atelierul, iar în zilele noastre funcţionează ca întreprindere individuală.

Ne mărturiseşte că nu îi este uşor, că statul ia foarte mulţi bani de pe spinarea celor care au afaceri mici şi trăiesc din ele, că la final, când trage linie, ar invita pe cineva de la Finanţe să vină din partea statului să stea o zi pe scaunul său şi să se convingă că e greu să faci banii pe care să îi dai la stat, unde să mai pui şi traiul tău de zi cu zi.

Îl întrebăm cine mai vine la pantofar. Vin oameni de toate vârstele, şi tineri, dar şi bătrâni. Vara, vin doar 3-4 clienţi pe zi. Iarna, ne spune pantofarul, “mai e mişcare, îşi scot oamenii din debara bocancii, cizmele şi vin şi le repară. Le e frig la picioare”. Tinerii îi aduc la reparat adidaşi, din acei adidaşi pe care dau 800, chiar 1.000 de lei pe o pereche şi le pare rău să îi abadoneze dacă se desfac. Doamnele îşi duc pantofii cu toc, fie că au crăpată talpa sau e dus flecul, capacul de toc. “Lucrez ieftin, un capac de toc e 10 lei, un pingerit, adică să pun o jumătate de talpă e 10 – 15 lei. Mai repar şi poşete, portofele, marochinărie, fac dacă e cazul. Mai ales că în prezent poţi să şi lucrezi cu materiale de foarte bună calitate, nu doar că sunt diverse, dar şi bune şi ţin, sunt rezistente”, ne spune pantofarul. Mihai Kerekes e pantofar cu acte-n regulă, cum s-ar spune. A absovit o şcoală profesională în cadrul căreia, la vremea respectivă, a studiat totul despre încălţăminte. La absolvire, vreme de cinci ani a avut contract cu fabrica de încălţăminte şi consideră că e foarte bine că a fost aşa: “Acolo am învăţat eu meserie şi chiar ar fi bine să se pună bazele pe şcolile de meserii, absolvenţii lor să aibă tot aşa contracte cu fabrici pe cinci ani, că pe un an nu e suficient, să poată învăţa ceva”.

De la Cizmuliţa revenim pe Ganea în continuare, unde găsim un second hand, un alt magazin Santec, pe strada Ambudului un mic şi curat magazin mixt Rodica, o brutărie, un bar cu terasă, iar vizita în Carpaţi 2 o încheiem la drumul principal, pe Lucian Blaga, unde funcţionează la fel pariuri sportive, baruri şi un magazin cu vopsele. Următoarea călătorie o facem pe Drumul Botizului.