Image 1
Image 2

Guvernul propus de Cioloş întruneşte cererile societăţii civile?

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

dacian-ciolosPremierul desemnat, Dacian Cioloş, a spus, la prezentarea componenţei Guvernului pe care îl propune, că a urmărit să aleagă oameni cu competenţe şi experienţă, cu viziune şi idei, arătând că o treime dintre persoanele propuse ca miniştri sunt femei.

Componenţa noului guvern:

Dacian Cioloş – prim-ministru

 

Ministrul Economiei: Costin Grigore Borc, vicepremier

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice: Vasile Dâncu, vicepremier

Ministerul Afacerilor Externe: Lazăr Comănescu

Ministerul Apărării: Mihnea Motoc

Ministerul Afacerilor Interne: Petre Tobă

Ministerul Finanţelor: Anca Paliu Dragu

Ministerul Justiţiei: Cristina Guseth

Ministerul Transporturilor – Marian Costescu

Ministerul Educaţiei: Adrian Curaj

Ministerul Muncii: Claudia Ana Moarcăş

Ministerul Sănătăţii: Andrei Baciu

Ministerul Agriculturii: Achim Irimescu

Ministerul Energiei: Victor Vlad Grigorescu

Ministerul Fondurilor Europene: Aura Carmen Răducu

Ministerul Mediului: Cristiana Paşca Palmer

Ministerul Comunicaţiilor: Marius Raul Bostan

Ministerul Culturii – Vlad Alexandrescu

Ministerul Tineretului şi Sportului: Elisabeta Lipă

Ministru delegat pentru Consultări Publice Dialog Social – Violeta Alexandru

Şeful Cancelariei Guvernului – Ioan Dragoş Tudorache

Ministru delegat pentru românii de pretutindeni – Dan Stoenescu

Ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul – Ciprian Bucur

 

 

Premierul desemnat Dacian Cioloş ar urma să prezinte sâmbătă lista miniştrilor din Cabinetul său, au declarat surse politice, potrivit cărora audierile în comisiile parlamentare ar putea să aibă loc luni, iar marţi să fie votul de învestitură în plenul reunit.

Până să ajungă în Parlament, Dacian Cioloş îşi negociază susţinerea cu partidele politice şi au apărut primele nume propuse să facă parte din noul cabinet.

Variante de miniştri

– Bogdan Aurescu, Afaceri Externe

– Marius Nica, Fonduri Europene

– Sorin Cîmpeanu, Educaţie

– Mihail Dumitru, Agricultură – min. al Agriculturii decembrie 2009 – septembrie 2010, feb. 2014 dir. adj. DG AGRI (Comisia Europeană)

– Mihnea Motoc, Apărare – ambasador în UK, fost reprezentant permanent al României la UE, ONU> n-a mai fost numit ministru de Externe (incompatibilitate cu funcţia soţiei, judecător CEDO)

– Dan Dungaciu, Interne – sociolog, director Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (Academie), fost secretar de stat MAE

– Daniela Gheorghe, Finanţe – conduce Direcţia Resurse a Direcţiei Generale a Bugetului (Comisia Europeană)

– Tudor Constantinescu, Economie şi Energie – Principal Advisor, DG Energy, Comisia Europeană

– Laura Ştefan, Justiţie – apropiată a Monicăi Macovei (director în Min. Justiţiei 2005-2007), coordonator la Expert Forum

– Sorin Moisa, Transporturi – europarlamentar PSD-UNPR-PC, a lucrat la Comisia Europeană

– Sorin Paveliu, Sănătate – medic, fost deputat PDL (2004-2008)

Doi miniştri din Guvernul Ponta în noul Cabinet

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ar putea să îşi păstreze portofoliile în Guvernul pe care îl pregăteşte premierul desemnat, Dacian Cioloş, fiind posibil ca Sorin Cîmpeanu să fie şi vicepremier, au declarat surse politice.

Dacian Cioloş a discutat miercuri cu ALDE pentru a obţine susţinerea grupului în Parlament, în condiţiile în care premierul desemnat ar fi de acord să îl păstreze în Cabinetul său pe actualul prim-ministru interimar, Sorin Cîmpeanu. Acesta ar urma să îşi păstreze portofoliul de la Ministerul Educaţiei. Decizia ar fi susţinută şi de la Palatul Cotroceni, au mai declarat sursele citate.

O altă propunere este ca ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, să îşi continue şi el mandatul. Aurescu a fost susţinut în Cabinetul Ponta de către PSD, însă rămânerea acestuia în Executiv nu ar fi o solicitare a social-democraţilor, ci o dorinţă a premierului desemnat, Dacian Cioloş.

Fost ministru CDR la Interne

Fostul ministru al Internelor Constantin Dudu Ionescu, în prezent consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, este o variantă luată în calcul pentru portofoliul de la Interne.

Potrivit unor surse politice, Dacian Cioloş refuză numirea unui ministru susţinut politic de vreun partid pentru postul de la Ministerul de Interne, având în vedere importanţa lui în organizarea alegerilor locale şi parlamentare din 2016.

Cu toate acestea, conform unor surse oficiale, un nume luat în calcul este cel al fostului ministru al Internelor din guvernarea CDR, Constantin Dudu Ionescu.

PSD forţează intrarea lui Dâncu în guvern

Pe de altă parte, PSD ia în calcul posibilitatea ca un ministru susţinut de social-democraţi să facă parte din Guvern, în schimbul sprijinului PSD. Numele vehiculat în acest moment este cel al sociologului Vasile Dâncu, variantă discutată în partid anterior pentru postul de prim-ministru. PSD nu a avansat un portofoliu pentru Vasile Dâncu, iar această variantă va fi luată în discuţie doar în cazul în care PSD decide să acorde sprijin pentru Dacian Cioloş, cel puţin la votul de învestitură, lucru care încă nu a fost hotărât.

[cardoza_wp_poll id=174]

6 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with

Are Satu Mare suficiente locuri de joacă pentru copii?

Cei trecuţi de 30-40 de ani îşi amintesc cum pe vremuri existau în municipiul Satu Mare locuri de joacă pentru copii în aproape fiecare curte. În prezent, astfel de parcuri s-au construit/ amenajat pe zone. Nici copii nu sunt atât de mulţi ca în anii `90, însă la orele de vârf se poate observa cum leagănele, sau ”uţuţele” sunt foarte solicitate.