Guvernul pregăteşte “pensia ocupaţională suplimentară“ oferită de angajatori
Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege prin care îşi propune completarea arhitecturii sistemului de pensii din România, prin acest cadru legislativ fiind permisă obţinerea unei pensii ocupaţionale suplimentare, un beneficiu pe care angajatorul îl poate crea pentru angajaţii lui, a declarat sâmbătă ministrul Muncii, Marius Budăi.
„Ce anume vom propune în această lege? Două Directive europene. Una care să creeze cadrul legal pentru activitatea şi supravegherea instituţiilor care furnizează servicii de pensii ocupaţionale şi altă Directivă prin care avem posibilitatea să creştem mobilitatea lucrătorilor în statele membre prin acest cadru, prin îmbunătăţirea dobândirii şi păstrării dreptului la o pensie suplimentară.(…) Vom autoriza funcţionarea acestor administratori şi a fondurilor de pensii ocupaţionale. Vom supraveghea activitatea lor. (…) Trebuie să facem precizarea: este o pensie suplimentară distinctă şi în completarea tipurilor de pensie existente la această dată în România. Este o pensie facultativă, prin care se dă posibilitatea angajatorilor să decidă şi să stabilească o astfel de pensie pentru angajaţii lui. Angajatul doar dacă doreşte poate participa şi el la această schemă, este o pensie pe care angajatorul o poate crea, un beneficia pe care angajatorul îl poate crea pentru angajaţii lui”, a explicat Budăi, întrebat dacă va apărea un nou tip de pensie.
Conform proiectului, la un fond de pensii ocupaţionale pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori. Toate informaţiile privind schema de pensii ocupaţionale sunt furnizate de către angajator, iar toate informaţiile privind prospectul sunt furnizate de către administrator. Angajatorul reprezintă participanţii la fond de pensii ocupaţionale în relaţia cu administratorul, negociază şi semnează contractul de administrare cu un administrator autorizat de Autoritate.
Angajatorul poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru angajaţii săi pe criterii de vechime, funcţie sau drepturi salariale.