Asculta acest articolNu cred că există o singură persoană care să nu știe că o alianță politică, la nivel național nu poate dura patru ani, adică un ciclu întreg, de la alegeri la alegeri.
Dar ceea ce pare imposibil la nivel central, este posibil la nivel local. O alianță într-un consiliu local, fie că este vorba despre comune, orașe și municipii, se face imediat după alegeri și ține până la următoarele alegeri. La fel se întâmplă și în cazul consiliilor județene.
Pe bună dreptate se pune întrebarea de ce la nivel local se poate, iar la nivel național alianțele se sparg la jumătatea drumului, ba chiar înainte de jumătatea drumului.
Pe parcursul celor patru ani dintre alegeri au loc transmutări de trupe, transferuri neașteptate de personaje care trec dintr-o piesă în alta, cu repercusiuni majore în funcționarea instituțiilor, a statului până la urmă.
Privind în urmă, ai impresia că nimeni și nimic nu poate împiedica migrația politică la vârf. Realitatea este alta. La nivelul administrației locale dacă un consilier trece la altă formațiune politică decât cea pe listele căreia a fost ales, își pierde mandatul. Un primar care-și dă demisia din partidul pe lista căruia a candidat își pierde funcția. Care este marele secret al stabilității politice la nivel local? Legea.
Aceeași țară, altă lege guvernează relațiile la nivel național. Adică sus este democrație, jos este dictatură. Este adevărat că o dictatură a legilor, dare care, iată, conferă stabilitate administrativă.
În fond, la nivel central, este nevoie de stabilitate administrativă. Atâta vreme cât parlamentarii, în numele libertății de opinie, își pot schimba partidele cum își schimbă cămășile, nu se poate vorbi despre o stabilitate politică pe termen lung. Se poate schimba acest lucru? Noua majoritate parlamentară poate schimba orice. Poate modifica Constituția, poate adopta legi ce păreau imposibil de trecut prin parlament. Noua majoritate parlamentară poate schimba forma de guvernământ, poate face dintr-o republică semi-prezidențială, o republică parlamentară. Adică îi poate oferi președintelui o funcție reprezentativă, de simbol al statului.
Acum, voința președintelui este lege. Poate desemna un prim ministru cu formarea guvernului neținând seama de rezultatele votului popular. Așa cum îi reproșează PSD lui Klaus Iohannis că a făcut după alegerile din decembrie 2020.
Sigur că PSD și PNL nu vor adopta o lege care să interzică migrația politică. Nu ar fi de acord nici instituțiile democratice ale Uniunii Europene. Dar alegerea formei de guvernământ este opțiunea fiecărei țări.
De ce vorbim tocmai acum când se învestește noul guvern despre rolul și atribuțiile președintelui? Pentru că este posibil ca eventuala spargere a alianței PSD-PNL să fie determinată de președinte. Președintele României are o putere disproporționată față de orice altă instituție. Au demonstrat-o toți președinții României de după 1989.
Să revenim însă la problema zilei. Premierul Nicolae Ciucă a prezentat programul de guvernare în fața Parlamentului. Votat de o majoritate covârșitoare, bine ambalat într-un limbaj deja consacrat, înlăturând demagogia și populismul inerent, noul program promite multe schimbări de ordin social și economic. Dar partidele rămân tot partide și politicienii nu renunță la partizanat.
Marcel Ciolacu nu putea omite să spună că PSD este cel mai responsabil partid, de unde cu siguranță, partenerul liberal a înțeles că PNL nu este un partid responsabil. Replica PNL a fost pe măsura provocării. Senatorul PNL Daniel Fenechiu le-a reproșat social-democraților că după ce au votat guvernul minoritar Ludovic Orban, nu au încetat să-l saboteze.
Mici șicane la început de drum. Normale din punct de vedere politic și electoral, de la aceste înțepături se pot declanșa confruntări care să conducă la spargerea alianței dintre cele două partide. Cu cât mai târziu, cu atât mai bine, dar cu condiția ca atâta vreme cât guvernează împreună să aibă aceleași idei despre reformarea României.
