Image 1
Image 2

Grigore Leșe cântă “De dragoste, de război, de moarte, de unul singur” la New York

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Grigore Leșe
Grigore Leșe

Grigore Leşe va susţine la New York trei concerte cu prilejul lansării ultimului său album multimedia intitulat “De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”, apărut la Humanitas.

Potrivit ICR NY, Grigore Leşe va susţine un prim recital, în 27 septembrie, 7 PM, la Restaurantul București din Queens Bucharest Restaurant, 43-45 40th St., Sunnyside, NY 11104), însoţit de un workshop, în cadrul Cenaclului literar ”Mihai Eminescu” , fondat de scriitorul Theodor Damian, de la a cărui înființare s-au sărbătorit 20 de ani.

 

El este invitatul special la Festivalul Românesc din Queens, New York,  în 28  septembrie (11 AM – 2 PM) și 29 septembrie (1 PM – 3 PM), unde va susţine două mari recitaluri, primul pe o scenă în aer liber (pe strada 74, din Elmhurst, NY), însoţit de dansuri şi defileuri de costume populare din mai multe zone ale României având tradiţie pastorală. Cel de-al doilea recital va fi susţinut în sală şi va cuprinde piese melodice, însoţind texte străvechi ce dezvoltă paradigmele muzicii tradiţionale, recurgând la o adevărată arheologie muzicală.

 

Ultimul album al rapsodului, intitulat “De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”, va aduce în faţa auditoriului, prin piesele lui, interpretate live de artist, tezaurul cântecelor de doină româneşti, cântate în stil străvechi. Iată descrierea acestui stil, aşa cum este ea cuprinsă, într-o mărturisire a artistului: “Am avut norocul să mă nasc în Ţara Lăpuşului, acolo unde doina se cântă de când lumea, acolo unde doina se poate auzi, când te aştepţi mai puţin, săvârşită în grumaz, cu înturnături tulburătoare şi pauze nefireşti, horită de stâmpărare, în cel mai străvechi stil cunoscut la noi. Stilul ritual taumaturgic, de vindecare şi exprimare a dorului de părinţi, de iubit, după bărbatul şi fiul plecaţi în cătănie, cu turmele pe munţi, la oaste sau luaţi la ceruri de Dumnezeu.”

 

În afară de doine, rapsodul va interpreta multe hore, pe care le consideră matricea muzicală a românilor. Parafrazând celebrul adagio “Dubito, ergo cogito, cogito ergo sum”, Grigore Leşe conchide: “Cred că sunt eu cel cu adevărat numai când horesc”.

 

Invitaţia lui Grigore Leşe la New York face parte dintr-un proiect cultural de mai lungă durată ce urmează să pună în valoare personalitatea polivalentă a celebrului rapsod. Mult îndrăgitul cântăreţ de doine, hore şi colinde populare româneşti şi-a susţinut Doctoratul în Muzică, obţinând calificativul Summa cum Laudae. Grigore Leşe este specialist în arta fagotului şi a altor instrumente străvechi, folosite de comunităţile pastorale şi predă cursuri de etnomuzicologie la Facultatea de Litere a universităţii din Bucureşti. El va fi pus în legătură, prin această vizită la New York, cu universităţile de muzică şi de arta spectacolului pentru a susţine workshop-uri de muzică vocală, interpretată în cea mai veche manieră cunoscută în România “horea în grumaz”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with