Image 1
Image 2

GRAMMY 2017: Adele, marea câștigătoare în duelul cu Beyonce

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Adele
Adele

Adele s-a impus drept marea câștigătoare a celei de-a 59-a ediții a premiilor Grammy, duminică seară, la Los Angeles, reușind să-și învingă marea rivală, pe Beyonce la cele mai importante categorii, cel mai bun album, cea mai bună înregistrare și cea mai bună piesă, adunând în total cinci premii față de Beyonce care a câștigat doar două, deși a condus în topul favoriților cu nouă nominalizări, conform agențiilor internaționale de presă.

Beyonce, 35 de ani, și britanica Adele, 28 de ani, au fost principalele favorite ale galei Grammy. Beyonce era considerată marea favorită a galei, cu 9 nominalizări, în timp ce Adele este singurul artist, în afară de diva R&B americană, care a fost nominalizat la toate principalele trei categorii de premii — cel mai bun album, cea mai bună piesă și respectiv înregistrarea anului. Adele a câștigat toate aceste categorii.

Adele a câștigat premiul Grammy la fiecare categorie la care a fost nominalizată, în timp ce Beyonce, cu ultimul ei album, “Lemonade”, a obținut doar premiile pentru cel mai bun videoclip și pentru cel mai bun album urban contemporan.
Într-un discurs încărcat de emoție, Adele a precizat că premiul pentru cel mai bun album a ajutat-o să se simtă din nou ca un artist după ce, de la ultimul său triumf la Grammy, în 2012, s-a dedicat aproape în exclusivitate îndatoririlor de mămică. 

Plină de modestie, ea a lăudat albumul “Lemonade” cu care a fost nominalizată la această categorie Beyonce. “Artistul meu, artistul vieții mele este Beyonce, iar albumul ‘Lemonade’ este pur și simplu monumental și foarte bine gândit și atât de frumos și plin de emoție”, i-a transmis ea rivalei din această seară.

Premiul pentru cel mai bun debut, considerat al patrulea ca importanță dintre premiile Grammy, a fost câștigat de Chance the Rapper. Tânărul în vârtsă de 23 de ani, originar din Chicago, al cărui nume real este Chancelor Bennett, a fost nominalizat la șapte categorii de premii și a câștigat trei trofee, inclusiv pe cel pentru cel mai bun album rap cu produsul discografic “Coloring Book” — primul album din istorie ce este accesibil doar pe platforme de streaming care a fost nominalizat și a câștigat acest prestigios premiu.

Marele dispărut al anului trecut David Bowie a câștigat cinci premii Grammy cu ultimul său album, “Blackstar”, pe care l-a lansat cu doar câteva zile înainte să fie răpus de cancer. Printre aceste premii se numără și cel pentru cea mai bună piesă rock. Acestea au fost primele premii Grammy câștigate de David Bowie la categorii muzicale. În cursul vieții artistul britanic mai câștigase două premii Grammy, unul pentru videoclip și unul onorific, pentru întreaga carieră.

Comedianul britanic James Corden a fost gazda ceremoniei desfășurate la Staples Centre din Los Angeles și a presărat gala cu momente umoristice dar și cu trimiteri la deja controversatul președinte american Donald Trump. Seara însă a aparținut muzicii, iar printre numeroasele interpretări live s-au numărat și o colaborare neobișnuită între Lady Gaga și Metallica, precum și lansarea noii piese “Shape of You” de către Ed Sheeran.

Diva pop Beyonce a avut o apariție ca de zeiță, purtând o rochie aurie, strălucitoare. Ea a urcat pe scenă unde a interpretat baladele “Love Drought” și “Sandcastles” de pe ultimul ei album, “Lemonade”, cu burtica vizibil proeminentă, în prima sa apariție publică la 12 zile după ce a anunțat că este însărcinată cu gemeni. Ea a cântat de pe un scaun, înconjurată de o ploaie de petale. 

Adele a fost cea care a dat startul spectacolului pe care până la urmă l-a și “furat” cu o interpretare a piesei sale “Hello”. Apoi solista britanică a revenit pe scenă pentru a-i aduce un tribut lui George Michael, interpretând piesa acestuia ‘Fastlove’, o interpretare sobră în care a acuzat anumite probleme tehnice și pe care a reluat-o după o scurtă întrerupere.

Prin comparație, omagiul adus de Bruno Mars lui Prince, un alt mare dispărut al anului 2016, a fost mult mai vesel. Mars a ales piesa “Let’s Go Crazy”, un hit al lui Prince din 1984 și tot el a cântat și solo-ul de chitară, în stilul marelui muzician dispărut.

După mai bine de un sfert de veac și mai mult de zece nominalizări, formația de thrash metal Megadeth a câștigat primul premiu Grammy din carieră. Legendara formație metal, membră alături de Metallica, Slayer și Anthrax a grupului select de trupe denumite generic “The Big Four of Thrash” pentru că au deschis drumurile acestui curent muzical, a câștigat la categoria rezervată celor mai bune interpretări metal cu piesa “Dystopia” care dă și titlul celui de-al 15-lea album de studio Megadeth.

Dave Mustaine & Co. au mai fost nominalizați de 11 ori la premiile Grammy, prima nominalizare datând din 1991. După ce a aflat că trupa sa a primit acest premiu, solistul și chitaristul Dave Mustaine a postat peTwitter o fotografie a plicului în care este anunțat că este laureat al premiului Grammy însoțită de un singur mesaj: “În sfârșit!”.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Sebastian Stan câștigă Ursul de Argint la Berlinale 2024

BERLINARE 2024

Sebastian Stan câștigă Ursul de Argint la Berlinale 2024

La cea de-a 74-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (Berlinale 2024), actorul român Sebastian Stan a câștigat Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare masculină în “A Different Man”, în timp ce filmul “Dahomey” a fost onorat cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film, evidențiind diversitatea și talentul în cinematografia mondială.