Grădiniţele din Medieşu Aurit, închise din cauza unei epidemii de enterocolită
În urma unei informări primite de la Cabinet Medical dr. Coica Dorel şi de la conducerea Şcolii Profesionale”George Coşbuc” Medieşu Aurit privind apariţia unui număr mare de cazuri de enterocolită în rândul preşcolarilor de la Gradiniţa cu Program Prelungit şi de la Grădiniţa cu Program Normal Medieşu Aurit, prefectul Radu Roca s-a deplasat joi, 24 noiembrie, alături de directorul de Cancelarie, Radu Iancu la Medieşu Aurit.
Prefectul Radu Roca a convocat de urgenţă reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare şi a Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare în vederea demarării de controale pentru depistarea cauzelor îmbolnăvirii copiilor de la cele două grădiniţe.
Până la finalizarea controalelor, Consiliul de Administraţie al Şcolii Profesionale ”George Coşbuc” a decis suspendarea activităţii la cele două grădiniţe din Medieşu Aurit până după minivacanţa de 1 Decembrie.
Pe această temă am primit precizări de la ISJ Satu Mare
În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare a fost sesizat, printr-o adresă emisă de Şcoala Profesională „George Coşbuc” Medieşu Aurit, că în cadrul acestei unităţi de învăţământ s-au înregistrat numeroase cazuri de enterocolită în rândul preşcolarilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit şi Grădiniţa cu Program Normal Medieşu Aurit. Mai exact, este vorba despre 7 copii (dintr-un total de 20) la Structura Iojib; 5 copii (dintr-un total de 26) de la Structura Potău; 18 copii (dintr-un total de 140) de la Medieşul Aurit.
Aceste suspiciuni au fost confirmate şi de colaboratorul medical al şcolii, Cabinet Medical Coica Dorel, dar şi de medicul şcolar Basca Reka.
Conducerea Şcolii Profesionale „George Coşbuc” Medieşu Aurit a făcut o sesizare în acest sens la Direcţia Sanitar-Veterinară şi la Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare. Totodată, Consiliul de administraţie al şcolii a hotărât suspendarea cursurilor în aceste grupe pâna la data de 5 decembrie 2022. Între timp, se efectuează procedurile de dezinfecţie.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare monitorizează cu atenţie cazurile mai sus prezentate.
Vom reveni cu informaţii după finalizarea anchetei şi după ce vor fi furnizate şi rezultatele probelor de laborator pentru preşcolarii care se confruntă cu acest virus.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare