Gest rar făcut de un sătmărean pentru beneficiarii Direcţiei de Asistenţă Socială Satu Mare

Scris de I. Z., 29 noiembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

Direcţia de Asistenţă Socială Satu Mare, Centrul social de urgenţă – Adăpostul de noapte şi Centrul Multifuncţional Alter Ego au avut parte de o surpriză de proporţii.

Sătmăreanul Mircea Ionel Iacob, care în ultimii patru ani a tuns gratuit beneficiarii Adăpostului de Noapte şi copiii de la Centrul Alter Ego, a fost răsplătit de către emisiunea ,,Preţul cel bun” pentru faptul că este un model în comunitatea lui, fiind câştigătorul mai multor produse, în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii.

Sătmăreanul a primit o mulţime de produse noi, de la frigider, smart TV, cuptor, plită, mixer de bucătărie, prăjitor de pâine, mobilier, pături şi pilote, până la veselă, pahare şi tacâmuri. A decis să nu păstreze nici un produs câştigat şi se doneze tot ce a primit celor două centre, unde beneficiarii l-au aşteptat de fiecare dată cu drag.

,,Domnul Iacob este un vechi prieten al celor două centre. Ne-a mai făcut surprize, a mai donat produse, biciclete pentru copii şi a tuns gratuit beneficiarii, dar la un asemenea gest nu ne-am aşteptat şi sincer nu am cuvinte să-i mulţumesc. Este un mare ajutor pentru noi, de toate aceste produse, beneficiarii aveau nevoie, iar cadoul acesta de sărbători a fost o mare surpriză”, a spus directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Satu Mare, Adrian Balaj.

Mircea Iacob lucrează ca şi operator verificări- revizii gaz, însă frizeria a fost mereu pasiunea lui. Pe lângă locul de muncă şi timpul petrecut cu cei doi copii, Mircea Ionel Iacob s-a obişnuit să facă şi acţiuni de voluntariat, care, aşa cum spune chiar el, îi aduc satisfacţia de a face ceva pentru semenii lui, mai puţin norocoşi.

,,Nu am păstrat nimic pentru mine, deşi vă spun sincer că eu nu am acasă asemenea electrocasnice şi produse. Consider că este un cadou de sărbători pe care l-am primit de la Dumnezeu şi îl dau mai departe celor care au mai mare nevoie. Am ales să donez aceste lucruri pentru că ştiu care sunt nevoile beneficiarilor, problemele şi poveştile lor de viaţă. Sper ca tot mai mulţi sătmărenii să îmi urmeze exemplul şi să facem mereu bine pentru cei de lângă noi, astfel încât să construim o lume mai bună pentru copiii noştri”, a spus Mircea Ionel Iacob.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor şi colectivul Direcţiei de Asistenţă Socială ţin să-i mulţumească şi pe această cale sătmăreanului, care reuşeşte astfel să marcheze o premieră printr-un astfel de gest, aducând multă bucurie în rândul celor 55 de beneficiari de la Adăpostul de Noapte şi celor 40 de copiii de la Centrul Multifuncţional Alter Ego.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517