Gaşca Zurli ajunge la Satu Mare cu spectacolul “Superpietonii”. Duminică vor avea loc două reprezentaţii la Casa de Cultură a Sindicatelor

Scris de I. Z., 21 septembrie 2022 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »

 

     Duminică, 25 septembrie, Gaşca Zurli şi Zebra Tony ajung la Satu Mare, în prima oprire din turneul Naţional „Superpietonii”, cea mai nouă producţie marca Zurli, scris de Mirela Retegan, fondatoarea brandului care aduce culoare şi bucurie în viaţa copiilor români de pretutindeni.

 

     Astfel, duminică, 25 septembrie, de la ora 11 şi de la ora 15, la Casa de Cultură a Sindicatelor, copiii din judeţul Satu Mare au ocazia să vadă în premieră cea mai nouă producţie marca Zurli. “Oamenii mari şi piticii lor sunt invitaţi să pătrundă în lumea copilăriei, aici unde veselia şi voia bună sunt la ele acasă, iar joaca este limbajul iubirii. Gaşca Zurli şi Zebra Tony vor ca în toamna anului 2022, toţi copiii să devină SuperPietoni,” se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

     Duminica aceasta, Mirela Retegan împreună cu Gaşca Zurli vă aşteaptă pe toţi, cu mic cu mare, la Casa de Cultură a Sindicatelor, din municipiul Satu Mare cu cântece noi, jocuri noi, o poveste nouă. Un spectacol la sfârşitul căruia, piticii vor învăţa totul despre cum să fii pieton atent, responsabil şi grijuliu, într-un cuvânt un SUPERPIETON adevărat.

     Cine este Zebra Tony,… cum cine?! Zebra Tony este personajul nou din poveste, simbolul tuturor trecerilor de pietoni, un prieten de nădejde al Găştii Zurli. „Am pregătit cântece noi, special create pentru acest proiect, iar spectacolul sperăm să vă placă, pentru că este unul pentru toată familia. La final veţi pleca relaxaţi, distraţi şi cu câteva informaţii noi despre regulile de circulaţie rutieră”, a declarat Mirela Retegan. 

     Gaşca Zurli întruchipează copiii, Tanti Prezentatoarea părinţii, iar Tura Vura dă viaţă acelor tipuri de oameni care sunt neatenţi, lipsiţi de respect şi grijă pentru ceilalţi din trafic.

     Gaşca Zurli a pregătit multe surprize pregătite pentru cei mici şi pentru părinţi, de la o poveste superbă, despre cum a devenit zebra simbolul trecerilor de pietoni, cântece noi, cu eşarfe galbene şi un proiect de animaţie care se va întâmpla înaintea spectacolelor. Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua Entertix şi pe Myticket.ro. Mai multe detalii despre bilete, găsiţi pe www.zurli.ro.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

Tastează numerele care apar! Exemplu: 7 5 unu şapte = 7517