Asculta acest articolDe fiecare dată când se intră în pre-campania electorală partidele își stabilesc strategiile. În primul rând se despart prieteni de adversari. Stabilirea adversarului este esențială. Armata trebuie să știe cu cine trebuie să lupte. Ținta dreptei este stânga, la fel cum ținta stângii este dreapta. Mai concret, partidele mari se bat între ele, fie că era vorba despre CDR contra PDSR, fie că este vorba despre PSD contra PDL sau mai nou, PNL contra PSD. Fără o țintă foarte clară nu se poate porni războiul.
În această cheie trebuie privită declarația Alinei Gorghiu că dacă PNL intră în alianță cu PSD, ea își dă demisia. Copreședinta PNL a acționat ca la carte. Același lucru ar trebui să-l facă și Liviu Dragoș. Și liderul PSD ar trebui să-și ia angajamentul că va demisiona în cazul în care partidul său va fi nevoit să facă o alianță cu PNL.
Mai abil decât tânăra Gorghiu, liderul PSD avansează ideea unei alianțe care va atinge 60 de procente și va forma viitorul guvern. De unde vor veni atâta voturi în zona stângii, din ce partide va fi formată noua majoritate nu se spune. Nici Alina Gorghiu nu se străduiește să prezinte o posibilă majoritate care s-ar putea forma în jurul PNL. Avem în față doi lideri politici, fiecare angajat în disputa politică pe viață și pe moarte, dar care gândesc la fel, prizonieri ai aceluiași mod învechit de a face politică. Niciunul nu are curajul să iasă din tipare. Fac doar ceea ce scrie la carte. Rezultatele sunt imprevizibile. Politica șablonizată poate da rezultate într-o parte și poate da rateuri în alta. De pildă atunci când PSD promite creșterea salariilor și pensiilor este crezut, spre deosebire de PNL. Atunci când PSD vorbește despre lupta împotriva corupției este luat în derâdere, în schimb când PNL abordează același subiect devine credibil.
Practic, fiecare partid s-a specializat în ceva. Că la mijloc este vorba despre mai multă demagogie decât despre bună credință contează mai puțin. Alegătorul este pregătit să asculte fiecare partid, dar își rezervă dreptul de a vota după cum crede de cuviință. Alina Gorghiu pare să fi ajuns la un nivel de înțelegere destul de avansat încât să-și permită să facă speculații pe marginea posibilelor alianțe. Ea știe că electoratul de dreapta este împotriva unei alianțe cu PSD și se comportă ca atare. Liviu Dragea știe că electoratul PSD așteaptă de la el promisiune că va duce partidul la guvernare și lansează declarații în acest sens. Dacă afirmă că are în vedere o majoritate de 60%, cel puțin 40% din alegători sunt gata să-l creadă.
Un veteran al promisiunilor este Traian Băsescu. Fostul președinte promite nici mai mult nici mai puțin că va fi viitorul prim ministru. Nu are nicio reținere, deși este absolut sigur că este imposibil să fie desemnat să formeze viitorul guvern. Și promisiunea lui se încadrează în politica șablonitizată. Spui ce crezi că va șoca, spui ce crezi că va avea priză la public. Nu contează că nu este adevărat, nu contează că se încalcă și cele mai elementare reguli ale bunului simț.
Dar să ne întoarcem puțin spre afirmația lui Liviu Dragnea. Atingerea unui procent care să facă posibilă formarea unei majorități în jurul PSD include în plan și PMP. Traian Băsescu este capabil să facă pactul cu cel mai mare adversar pentru a ajunge la putere. Așadar, o alianță PSD-PMP pare imposibilă din punct de vedere doctrinar, dar probabilă dintr-o perspectivă pragmatică. Suntem înclinați să-i credem pe toți politicienii, chiar și în condițiile în care știm cu siguranță că nici ei înșiși nu cred minciunile care le debitează.
