Image 1
Image 2

FSLI cere ca sumele câştigate de dascăli în instanţă să fie distribuite prin Inspectoratele Şcolare

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Victor Oprea, preşedinte SLIFederaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis Guvernului României un memoriu prin care solicită ca din 2015 sumele stabilite în favoarea personalului din învăţământul preuniversitar, câştigate prin hotărâre judecătorească, să fie prevăzute în bugetul Ministerului Educaţiei şi distribuite prin intermediul Inspectoratelor Şcolare, nu prin primării.

 

Sindicaliştii au recurs la această metodă după ce au primit mai multe sesizări, acuzându-i totodată pe primari de proasta gestionare a sumelor alocate prin legea bugetului de stat. Plata diferenţelor de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru personalul didactic se face cu respectarea prevederilor O.U.G. numărul 71/2009, cu modificările şi completările ulterioare, ale articolului XI din O.U.G. numărul 92/2012, respectiv ale articolului din O.U.G. numărul 103/2013. Având în vedere aceste ordonanţe de urgenţă şi articolul 5 din Legea bugetului, liderii sindicatelor libere din învăţământ doresc ca aceşti bani să fie distribuiţi prin Inspectoratele Şcolare şi nu prin primării, începând din 2015. Această cerere porneşte în primul rând de la ideea că în anii 2014, 2015 şi 2016 sumele ce trebuie distribuite personalului didactic preuniversitar sunt semnificative.

 
Pentru a se asigura că vor atrage atenţia primului ministru Victor Ponta, sindicaliştii au înaintat memoriul atât Guvernului României, cât şi Partidului Social Democrat.
Simion Hancescu, liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele tuturor dascălilor îi acuză pe primari de proasta gestionare a bugetului salarial. “De la începutul anului şi până în prezent am primit numeroase sesizări de la organizaţiile sindicale afiliate, care ne aduceau la cunoştinţă fie că nu există fonduri necesare pentru plata sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti aferente anului 2014, fie că primarii, în calitate de ordonatori principali de credite, refuză transferul sumelor din trimestrul III sau IV pentru plata acestora. Personalul din învăţământ este nemulţumit, aceştia nemaiîncasând sumele aferente tranşelor trimestriale egale“, a declarat Simion Hancescu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with