Image 1
Image 2

Fostul procuror Negulescu, înregistrat când comanda un denunţ

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mircea Negulescu, fostul procuror DNA Prahova, a fost înregistrat în timp ce îi cerea unui martor cu identitate protejată să semneze un denunţ împotriva omului de afaceri Sebastian Ghiţă, iar acesta din urmă îi spune că „anul trecut scriam de Cosma şi se duce nevinovat la puşcarie”.

 

Conform înregistrărilor făcute publice joi seara de postul RTV, fostul magistrat îi spunea martorului protejat că „Sebastian Ghiţă e un infractor de drept comun. Vreau să îi mai găsesc un furt de buzunare şi un viol şi m-am liniştit”.

Potrivit Mediafax, la rândul lui, martorul susţine că îi este frică să scrie denunţuri false.

„Martor: Domnu` Negulescu, nu seamănă adevărul cu ce scriu eu aici.

Mircea Negulescu: Păi nu am vorbit aşa?

Martor: Am vorbit şefu, dar îmi era frică.

Mircea Negulescu: Lasă vrăjeală. Dă-l în primire pe ăsta! Hai!

Martor: Eu am scris ce mi-aţi spus. Credeţi că rezolvăm cu denunţul asta.

Mircea Negulescu: Nu mai auzi? Asta e bine!

Martor: Am scris! Am rezolvat!

Mircea Negulescu: Pentru asta sunt născut şi pentru asta trăiesc. Nu am nicio altă bucurie a vieţii. Mie îmi e foarte simplu. Păi ce să fac. E o matematică simplă. Eu am trecut la matematică până în clasă a 12-a cu două sticle de spumant. Sebastian Ghiţă e un infractor de drept comun. Vreau să îi mai găsesc un furt de buzunare şi un viol şi m-am liniştit. Scrie de Sebi Ghiţă, ce discuţii au fost!

Martor: Anul trecut scriam de Cosma şi se duce nevinovat la puşcarie. Băgăm oameni nevinovaţi la puşcărie. Se duce şi ăsta la puşcărie.

Mircea Negulescu: Scrie de Sebi Ghiţă. Semnează (…) denunţul.”, conform înregistrărilor făcute publice joi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with