Image 1
Image 2

Fostul premier Tudose crede că vor mai pleca și alții din PSD

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Fostul premier Mihai Tudose a declarat, duminică, după ce Liviu Dragnea, a spus că mai sunt acoperiţi în PSD, că liderul social-democrat a lăsat o poartă deschisă, deoarece vor mai fi persoane care vor părăsi formaţiunea, “oameni de bună credinţă”.

“În 2016, după alegeri, domnul preşedinte Dragnea a zis, domnule, e drept că toţi aţi avut o cloşcă pe ouă pe acolo, dar, de fapt, toate ouăle sunt ale mele. Eu, în frunte, eu, cocoşul, şi-a luat toate cele 46 de ouă, şi le-a pus la el în coş. Hai să vedem câţi pui mai scoate acum din ele, fiindcă înţeleg că numai găina lui face ouă şi noi toţi am fost nişte securişti. Dar şi aici a lăsat o poartă deschisă, fiindcă ştie ce urmează. Ştie că vor mai pleca şi alţii, oameni de bună credinţă de acolo. Vezi, domnule, nu au plecat chiar toţi, mai sunt unii, că altfel spunea gata, ne-am curăţat, aceştia suntem. O să mai plece oameni că nu au cum să mai stea în acea mizerie”, a declarat Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă.

Fostul premier a spus ironic că Liviu Dragnea va avea un scor de 96% la următoarele alegeri, mai ales că acum a scăpat de cei pe care îi numeşte securişti.

“Un partid iubit şi un lider iubit, care are nevoie de jandarmi, transmit un alt gen de mesaj. Cred că e primul pas spre ceva ce nu cred că ne dorim niciunul dintre noi. În 2016, fiecare am făcut tot ce am putut prin judeţele pe care le reprezentam”, a conchis Mihai Tudose.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with