Image 1
Image 2

Fostul parlamentar canadian, Corneliu Chişu, a vizitat Colegiul Naţional Mihai Eminescu

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Zilele trecute, Corneliu Chişu, fost parlamentar canadian de origine română, s-a aflat în ţară şi în Satu Mare, oraşul în care s-a născut. Cu acel prilej, a vizitat Colegiul Naţional Mihai Eminescu, pe care l-a absolvit în urmă cu mulţi ani (este născut în 1949).

La direcţiunea colegiului, a stat de vorbă cu Liviu Dănuţ Rotaru, director, şi cu Nicoleta Cherecheş, directoare adjunctă, după care a semnat în Cartea de onoare a instituţiei. Mama sa, Marta Chişu, a fost aici profesoară de română, apoi la fostul Liceu nr. 2, actualul Colegiu Naţional Ioan Slavici. Tatăl său, de profesie jurist, a fost prefect de Sălaj în anul 1946.
În continuare, într-o sală de clasă liberă, am stat de vorbă cu el, alături de amicul său, profesorul dr. Ovidiu Pop, care l-a inclus pe parlamentar în Monografia colegiului.

Fişă biografică

Corneliu Chişu, primul român ajuns parlamentar în Canada, ne-a relatat cum a ajuns deputat în cea de-a doua patrie a lui şi alte întâmplări din viaţa sa, după ce, în urmă cu 40 de ani a emigrat mai întâi în Italia şi apoi în Canada. Este absolvent al Universităţii Politehnice Bucureşti în 1971. În perioada 1972-1976 a fost asistent la aceeaşi Universitate. În 1976 părăseşte România, stabilindu-se mai întâi în Italia, de unde a imigrat în Canada în 1981. Vorbeşte cursiv româna, maghiara, engleza, italiana.
Ajuns la Toronto, lucrează la Delegaţia Comercială a Italiei, pe postul de Senior Trade Analyst, poziţie din care consiliază firmele italiene care vor să intre pe piaţa canadiană. Între 1985 şi 1988 face un masterat în inginerie (cu profilul Electricitate) la University of Toronto, iar în perioada mai 1990-martie 2009 activează ca ofiţer inginer în cadrul Forţelor armate canadiene. A funcţionat şi în calitate de consilier al Guvernului Republicii Moldova în Toronto.
Alte întâmplări pe care ni le-a relatat se referă la perioada în care a participat, cu grad de maior, la misiuni militare în Bosnia şi Afganistan. A primit următoarele distincţii: Canadian Forces Decoration (CD), Commemorative Medal for the Golden Jubilee of Her Majesty Queen Elizabeth II, NATO Medal for Bosnia and Herzegovina, Canadian Peacekeeping Medal şi General Campaign Star Afghanistan.

Deputat în Parlamentul canadian

În mai 2011 a fost ales membru al Camerei Comunelor, din partea Partidului Conservator, aflat la guvernare şi reprezintă districtul electoral de Pickering-Scarborough East ca un membru al Partidului Conservator.
Dispune de o pagină pe Wikipedia.
Despre viaţa politică din Canada ne-a spus că un deputat canadian are salariu de 1.670 de dolari, iar funcţia de parlamentar este o slujbă ca oricare alta, fără facilităţi şi privilegii. Parlamentarii candidează ca persoane independente, fără siglă şi fără fonduri de la partid. Un partid de acolo nu-şi permite să propună infractori pe liste deoarece presa este mereu cu ochii pe politicieni.
În final, ne-a mai spus despre contesa Claudine Kis-Rhéde, născută în Sângeorgiu de Pădure, că este bunica lui reginei Mary of Teck a Angliei.

2 comentarii

  1. Romanul “patriot” Corneliu Chisu a organizat in dec 1989 in Toronto demonstratii pentru retrocedarea Transilvaniei catre Ungaria. De asemenea emisiunea saptamanala Moldova TV produsa de el era vorbita numai in limba rusa cu doua exceptii: “buna ziua” la inceput si “la revedere” la sfarsit. Curat “patriot”!

  2. Salarul unui parlamentar in Canada este de 167.400 pe an. De unde ati scos dumneavoastra cifra pe care ati publicat-o? Un parlamentar are si privilegii, care sunt stipulate si le puteti gasi pe orige site guvernamental.
    Daca nu puteti retine ce va spus domnul fost deputat incecati sa va documentati inainte de a redacta ceva!!!

    Cu stima in fost elev al Lic. Mihai Eminescu promotia 1974.

Lasă un răspuns

Connect with