“Foştii vecini din Târşolţ sunt vecini şi în Londra”

Asculta acest articol

Corespondenţă din Londra

Într-un periplu de vreo săptămână prin Londra, am avut prilejul să aud deseori pe străzi frânturi de vorba românească. Fără multă reţinere, am intrat în vorbă cu români la tarabele cu suvenituri de la London Bridge, prin câte un restaurant sau magazin de îmbrăcăminte. Sunt veniţi în Anglia oameni din toate colţurile României şi în general prestează munci mai puţin calificate.

Am încercat să aflu ce gândesc despre munca şi viaţa lor din Anglia şi de
acasă, cum văd viitorul pentru ei şi pentru odraslele lor, ce lucruri bune şi ce
îi nemulţumeşte acolo, departe de casă, cum şi-ar dori să fie în România aşa
încât să fie tentaţi să se întoarcă…

Printre sătmăreni

Am început prin a sta de vorbă cu două învăţătoare care provin din judeţul
Satu Mare şi şi-au găsit slujbe acolo. Ele cunosc numeroşi alţi romani si
sătmăreni,dintre care unii s-au stabilit în Uxbridge, o suburbie aflată la
periferia Londrei. “E plin cartierul de oseni, ne spune una dintre învăţătoare.
Foştii vecini din Târşolţ sunt vecini şi în Londra”. De fapt, aşa au şi
ajuns în Londra: unul mai curajos şi cu iniţiativă şi-a găsit o slujbă,
după care le-a povestit vecinilor cum stau lucrurile. Apoi, rând pe
rând, consătenii săi au apelat la el şi la cei care l-au urmat pentru a le găsi
slujbe şi case pentru locuit. Prin această reţetă, satele româneşti s-au golit şi
se golesc pe an ce trece.

“La ce să ne întoarcem acasă?”

La locurile de muncă, lucrurile stau puţin diferit, grupurile de
muncitori se amestecă in timp deoarece şantierele de construcţii sunt unităţi
flexibile, îşi mută locaţiile, se măresc, se micşorează. Oamenii harnici
îşi găsesc totuşi locuri de muncă, numai că în alte locuri şi în alte
formaţii, cu lucrători din alte părţi, inclusiv străini.
Din păcate, muncitorii din judeţul Satu Mare, pe care îi cunoşteau
învăţătoarele, erau plecaţi cu toţii în concediu în România (luna
august fiind de regulă luna concediilor).
În schimb, am călătorit cu metroul alături de doi moldoveni, care
erau nimic altceva decât muncitori în construcţii. Moldovenii sunt
din Iaşi şi din Botoşani şi ne-au spus că nu cunosc români din zona
Sătmarului, ci doar din Neamţ şi din Suceava. Am avut timp berechet să
stăm de vorba. Printre altele, i-am întrebat dacă în perspectivă se gândesc să
se întoarcă în România. “Ce să facem acolo, la ce să ne întoarcem? Să
mergem la salariul minim? Au rămas acasă doar cei bătrâni. Suntem de 7 ani
aici şi ne-am cumpărat casă în Uxbridge întrucât chiria aproape că egalează
rata împrumutului bancar”.
Să pornească o afacere în România? Nici vorba de aşa ceva; îi
cunosc pe cei care au încercat şi s-au lovit de greutăţi de netrecut.
“Dacă nu faci parte din gaşca celor de la putere, nu ai relatii cu ei sau ii
concurezi cumva, îţi pun fiscul pe cap până te desfiinţează”, spun ei.
Opinia lor e de natură să genereze tristeţe pentru românii din ţară,
care s-ar aştepta la un val de întoarceri acasă ale celor plecaţi. Numai
că am remarcat cum copiii uneia dintre învăţătoare, după ce şi-au
petrecut mult timp cu colegii lor, la şcoală, preferă să vorbească în
engleză, nu în română. Spre deosebire de părinţii lor, copiii sunt mai
mult musafiri în România, nu îi macină dorul de casă, aşa că sunt
şanse minime ca generaţia următoare de români să mai revină în ţara
mamă. Şanse mici de întoarcere sunt mai ales printre românii care au acolo
de peste 10 ani şi au prins rădăcini, cum se zice.

Oamenii harnici sunt apreciaţi în Anglia

I-am întrebat pe moldoveni cine sunt antreprenori pe şantierul unde
lucrează ei, dacă nu cumva sunt şi români. Mi-au povestit că ei lucrează, sub
coordonarea unui antreprenor francez, la adaptarea unei clădiri vechi
în spaţii pentru birouri. Nu prea sunt şefi români decât la niveluri inferioare.
La locul de muncă, ei sunt mulţumiţi, se consideră apreciaţi. Zic că
sunt bine plătiţi, iar managerul le asigură posibilităţi de practicare a
sportului, a tenisului îndeosebi. De asemenea, transportul este bine
pus la punct în Londra; nu aştepţi mai mult de 5 minute pentru a lua
autobuzul sau metroul.
Cât despre disciplina la locul de muncă, acolo nu este pardon pentru
cei care nu se ţin de treabă. “La noi e ca în fotbal – cu avertismente.
Îţi dă un cartonaş galben, apoi unul roşu, după care… drum bun”, îmi
spun cei doi moldoveni.

Comercianţi români

Alte categorii de români aflaţi în Marea Britanie sunt cei care lucrează în comerţ. Primii pe care i-am întâlnit erau vânzători de suveniruri la o tarabă de la Podul Londrei (lângă clădirea Parlamentului). Întrucât ploua, ne-am cumpărat de la ei o umbrela pliantă imprimată cu steagul Marii Britanii pe toată suprafaţa.
În zona Aeroportului Heathrow, am intrat într-un Magazin Românesc (aşa era scris pe firmă, alături de care era arborat un steag mare tricolor). E un fel de magazin alimentar, cu produse româneşti: legume şi ciuperci conservate în borcane, cârnaţi afumaţi, compoturi, fel de fel de dulciuri. Vânzatoarea ne-a salutat în română şi ne-a spus că provine din Arad. Am cumpărat şi de acolo un baton de ciocolată (doar nu era să ieşim cu mâna goală).
La mică distant de magazin, se află un restaurant măricel (de vreo 70-80 de locuri), Carpatica am citit pe firmă, alături de care la fel era arborat un steag tricolor. Pereţii interiori erau ornaţi cu multe poze şi statuete, între care nelipsitele poze cu Vlad Ţepeş – Dracula. Şi chelnerul de acolo ne-a salutat cu bună ziua şi ne-a spus că provine din Timişoara. Ne-a înmânat o lista de meniuri, din care nu lipseau mâncăruri cu specific românesc (lista era cu text bilingv: în română şi în engleză). Am comandat acolo peşte prăjit, ciuperci şi cartori prăjiţi. O clientă a restaurantului ne-a spus că mai ales seara este plin de români acolo. Se adună nu doar să audă vorba românească, ci şi să schimbe impresii despre locuri de muncă, slujbe disponibile, nivelul salariilor, condiţiile de muncă şi altele de acest fel.

Nemulţumirile românilor londonezi

Interlocutorii ne-au spus că sunt nemulţumiţi de calitatea unor
legume şi fructe. “De exemplu, roşiile nu au nici gust, nici miros;
parcă ar fi din cauciuc. Când am mers la tata, am mâncat la roşii că
abia m-am oprit. Apoi, preferăm perele de acasă; înlăturăm partea
viermănoasă, dar ştim că ceea ce rămâne este fără substanţe
chimice”, zic ei. Sigur că se găsesc in Londra şi alimente de calitate, dar sunt
scumpe. Nemulţumiţi sunt şi de scumpirea unor produse, cum ar fi
berea, bunăoară. “Acuma cumperi o halbă de bere cu acelaşi preţ cu
care, în urmă cu 5 ani, cumpărai patru halbe”.
Nici vremea nu le place în Londra; spun că zilele însorite sunt o
raritate. Vara asta a fost o excepţie, dar, de obicei, plouă zile în şir,
iar cerul este mereu înnorat.
Atât cu mâncarea, cât şi cu transportul, românii se străduiesc să
economisească pană si ultimul bănuţ. Am observat că economisesc şi la călătoria în şi din Satu Mare; uneori folosesc Aeroportul din Debrecen, Ungaria, pentru a le rămâne în buzunar câteva zeci de lire sterline (chiar dacă parcurg acasă cu taxiul vreo 80 de km).

România văzută de migranţi

Românii din Londra urmăresc cu atenţie desfăşurările din ţară:
politica, mersul economiei. De-a lungul anilor, au prins oarece
din limba engleză şi inteleg ştirile de la BBC. Sunt foarte dezamăgiţi de
politicienii din ţara noastră, care nu sunt preocupaţi decât de
furăciuni şi, după aproape 30 de ani, nu sunt în stare să pună
economia în mişcare. Şi mai dezamăgiţi sunt că cetăţenii de rând le
dau votul politicienilor corupţi, care ii păcălesc cu câteva firimituri pe
care le aruncă celor săraci. Mai spun că politicienii afundă ţara în
datorii, punând o grea povară pe umerii noilor generaţii, care vor
trebui să achite factura lăsată de părinţii lor. Îşi pun totuşi
speranţa în noile generaţii, care ar urma să aducă o renaştere a neamului, dar
văd asta într-un viitor mai îndepărtat, nedefinit.