Forţa sindicatelor militarizate

Asculta acest articol

Un eveniment tragic s-a petrecut zilele trecute. Un poliţist a fost atacat pe la spate şi omorât în timpul serviciului. S-a petrecut într-o gară dintr-un oraş din Moldova. Un psihopat avea o obsesie, să omoare un poliţist.

În urma acestei întâmplări, fără îndoială tristă, sindicatele poliţiştilor iniţiază o serie de proteste. Ameninţă cu acţiuni de protest. Cer protecţie pentru poliţişti. Consideră că dacă patrulele ar fi fost formate din mai mulţi membri nu s-ar fi ajuns într-o astfel de situaţie.

Auzim că pe viitor patrulele vor fi formate din patru persoane.
Cu siguranţă nemulţumirile sindicatelor poliţiştilor sunt îndreptăţite. Ar trebui ca în stradă să fie mai mulţi poliţişti. Există însă şi un revers. Moartea unui poliţist este fără îndoială o tragedie. Dar atunci când un cetăţean de rând este omorât şi nimeni nu sare în sus nu contează?

Câte crime cu autori necunoscuţi sunt nerezolvate? Câţi cetăţeni au reclamat un furt şi nimeni nu dă niciun răspuns? Cu alte cuvinte, moartea unui poliţist este o tragedie, iar moartea unui cetăţean de rând este o simplă statistică?

Dacă după asasinarea unui poliţist se iau măsuri de protecţie a tuturor poliţiştilor aflaţi în exerciţiul funcţiunii, de ce nu se iau măsuri şi atunci când un cetăţean de rând este atacat sau omorât pe stradă? Un poliţist mort la datorie este un erou, iar un cetăţean omorât în propria lui casă este doar o victimă.

Reacţiile sunt disproporţionate. Se schimbă statutul poliţistului după atacul unui psihopat asupra unui lucrător de poliţie care stătea cu spatele, dar nu se modifică legea siguranţei cetăţeanului.

Forţa sindicatelor este decisivă. Cei care presează, cei care sunt organizaţi au câştig de cauză, în timp ce simplii cetăţeni neorganizaţi în asociaţii, sindicate, uniuni etc. sunt lăsaţi în voia soartei. Câte crime nerezolvate sunt? Câţi hoţi, agresori, criminali se află în libertate? Le pasă de acest lucru liderilor sindicali din toate domeniile? Nu prea.

Faptul că se iau măsuri pompieristice în urma unor evenimente izolate demonstrează fragilitatea sistemului social din România. I se dă dreptate celui care strigă mai tare. Nimeni nu spune, în cazul de faţă, că munca de poliţist nu are riscurile ei. Dar are şi avantaje. Cele mai multe nescrise. Instituţiile militarizate au un statut special. Beneficiază de servicii gratuite la care un simplu cetăţean nici nu se poate gândi.

Modul în care au reacţionat autorităţile nu face altceva decât să arate fragilitatea tuturor instituţiilor. În faţa unui incident autorităţile sunt neputincioase, în timp ce în faţa unor abuzuri ale aceloraşi instituţii invocă tot felul de scuze. În cele mai multe situaţii nu reacţionează deloc.

Societatea civilă nu are niciun cuvânt de spus. Se raliază cererilor sindicatelor. Nu ies în stradă când poliţiştii fac abuzuri, îl tratează pe cetăţean ca pe un nimeni.

Sunt scurte campanii de presă în care personajele principale sunt poliţişti certaţi cu bunul simţ, cu legea în ultimă instanţă. Ca în cazul feţelor bisericeşti, se trec cu vederea fapte dintre cele mai grave. Sistemele puternice se apără. Profită de fiecare incident în favoarea lor.

Ministrului de Interne i s-a cerut să iasă în stradă. Ce ar putea vedea? Poliţişti care nu-şi fac datoria sau cetăţeni care sunt lăsaţi în voia soartei? Si una şi alta. Dar parcă urgenţa se referă la protecţia cetăţeanului mai mult decât la protecţia poliţistului.

Riscul la care este expus poliţistul este mai mare decât riscul la care este supus zi de zi cetăţeanul de rând pe stradă şi acasă? Guvernul, ministrul de interne, PSD profită de drama unui om, a unui poliţist, a unei familii de poliţist, pentru a câştiga capital electoral. Aşadar, din cauza unui psihopat patrulele de poliţie nu vor fi formate dintr-un singur om. Ce să mai spunem?