Image 1
Image 2

Fondatorul Playboy, Hugh Hefner, a încetat din viaţă

Hugh Hefner și compania sa
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Hugh Hefner și compania sa
Hugh Hefner și compania sa

Fondatorul Playboy, controversatul om de afaceri Hugh Hefner, a încetat din viaţă, a anunţat Playboy Entreprises, citată de Reuters..

Hefner, în vârstă de 91 de ani, a murit miercuri seara, din cauzE naturale, în locuinţa sa, a anunţat compania într-un comunicat. El a fost înconjurat de rude.

Cunoscut pentru costumaţia extravagantă şi pentru atitudinea hedonistă, Hefner a fost unul dintre promotorii revoluţiei sexuale din anii ’50. El şi-a construit un imperiu multimedia din cluburi, vile, filme şi televiziune, toate având ca simbol femei cu papion, în costume de iepuraş.

El este cel care a spart tabuurile privind discuţiile despre relaţiile sexuale în SUA şi în întreaga lume.

În 1953, când statele SUA puteau interzice legal contraceptivele, iar cuvântul “însărcinată” nu era permis într-unul dintre cele mai urmărite seriale de televiziune, “I love Lucy”, Hefner a publicat primul număr din Playboy, cu fotografii nud cu Marilyn Monroe (făcute cu ani înainte) şi cu o promisiune editorială pentru „umor, rafinament şi condimente”. Cum Marea Criză şi al Doilea Război Mondial se încheiaseră, America era pregătită să se dezbrace, scrie Associated Press.

Playboy a devenit în scurt timp fructul interzis pentru adolescenţi şi o biblie pentru bărbaţii cu timp şi bani, carre îşi doreau viaţa promovată de revistă, cu petreceri, alcool, jazz, gânduri şi dorinţe profunde. În numai un an, tirajul a ajuns la aproape 200.000 de exemplare, iar în cinci ani a depăşit un milion.

În anii ’70, revista avea peste şapte milioane de cititori şi inspirase imitaţii mai îndrăzneţe, precum Penthouse sau Hustler.

Concurenţa şi intrarea în era internetului au redus tirajul la mai puţin de trei milioane în secolul al XXI-lea, iar numărul numerelor anuale a scăzut de la 12 la 11. În 2015, Playboy a decis să nu mai publice imagini cu femei dezbrăcate, invocând proliferarea nudităţii pe internet.

Însă Hefner şi Playboy au rămas nume de referinţă în întreaga lume.

Întrebat de The New York Times, în 1992, de ce este cel mai mândru, Hefner a răspuns: “De faptul că am schimbat atitudinile faţă de sex. Faptul că oamenii drăguţi pot trăi împreună acum. Faptul că am decontaminat noţiunea de sex premarital. Acest lucru îmi oferă o mare statisfacţie”.

Hefner a condus Playboy din vilele sale elaborate, mai întâi din Chicago, apoi din Los Angeles şi a devenit un simbol controversat al stilului de viaţă pe care îl promova.

Decenii la rând, îmbrăcat în pijamale de mătase, fumând pipă, el a fost centrul unei petreceri constante cu celebrităţi şi modele Playboy.

Din propriile sale povestir, Hefner a întreţinut relaţii sexuale cu peste 1.000 de femei, dintre care multe au pozat în revista sa.

Unul dintre cele mai decadente turnee rock n’ roll, al Rolling Stones, din 1972, a avut o oprire la vila Hefner.

Pe parcursul anilor ’60, Hefner a părăsit Chicago numai de câteva ori. La începutul anilor ’70, el a cumpărat o a doua vilă, la Los Angeles. El a călătorit între locuinţele sale la bordul unui avion privat, “The Big Bunny”, pe coada căruia era pictat iepuraşul Playboy.

Hefner a găzduit show-ul de televiziune “Playboy After Dark”, în ani 1960 a deschis un lanţ de cluburi în toată lumea, unde chelneriţele purtau costume sumare, cu urechi de iepuraş şi cozi pufoase.

În secolul al XXI-lea, s-a întors la televiziune cu reality show-ul “The Girls Next Door”, împreună cu trei iubite ale sale din vila Playboy din Los Angeles.

În 2001, NBC a lansat serialul “The Playboy Club”, care nu s-a bucurat, însă, de succes şi care a fost anulat după numai trei episoade.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with