Image 1
Image 2

Focuri de artificii şi show-uri incendiare la Zilele Oraşului Satu Mare 2016

Mii de spectatori la concertele pregatite de organizatori
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mii de spectatori la concertele pregatite de organizatori
Mii de spectatori la concertele pregatite de organizatori

Cea de-a doua zi în care sătmărenii au sărbătorit Zilele Oraşului Satu Mare s-a dovedit a fi una a show-urilor incendiare. Artiştii care au urcat pe scenă au făcut un show complet, iar atmosfera din Piaţa 25 Octombrie a fost una electrizantă, mai ales după ce pe scenă a urcat Loredana Groza.

Programul zilei de sâmbătă a început însă cu Crosul Tineretului.
Peste 100 de participanţi s-au aflat la startul concursului organizat de DJTS cu sprijinul Inspectoratului :colar. Concurenţii, împărţiţi pe categorii de vârstă, au avut de parcurs un traseu în lungime de aproximativ 2 kilometri.

Chiar dacă s-a numit “Crosul Tineretului”, au fost şi veterani la start la categoria +35 de ani, unii având în spate chiar 6 decenii de viaţă.
Manifestările organizate în acest final de săptămână la Satu Mare au cuprins şi o serie de activităţi dedicate pasionaţilor de artă, fotografie, dar şi filatelie, acestea fiind promovate prin intermediul unor expoziţii tematice organizate chiar în centrul oraşului.

Gemenii au avut parte sâmbătă în Grădina Romei de una dintre cele mai frumoase zile, tot în cadrul Zilelor Oraşului Satu Mare. Părinţii lor s-au mobilizat pe paginile de socializare pentru a organiza Gemeniada, un eveniment dedicat lor, dar la care au fost invitati toţi copiii care au trecut prin zonă.

Loredana Groza a facut un show de exceptie pe scena din Piata 25 Octombrie
Loredana Groza a facut un show de exceptie pe scena din Piata 25 Octombrie

Mii de persoane s-au înghesuit să prindă un loc cât mai aproape de scenă pentru a-l vedea şi pe Chris Norman, care a dovedit că artiştii rămân veşnic tineri, cel puţin prin melodiile pe care le-au lansat.

Cei care au preferat să stea mai deoparte şi doar să asculte muzica s-au înghesuit să prindă un loc la vreo terasă din apropierea scenei, unde au putut savura liniştiţi o halbă de bere rece, iar din meniul gurmanzilor nu au lipsit nici micii şi frigăruile.

Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii, iar cei care au dorit să fie mai speciali au confecţionat pentru această ocazie şi lampioane pe care le-au lansat la miezul nopţii, în cinstea oraşului pe care îl iubesc.

Ocupantele locurilor I, II si III la Miss Zilele Orasului Satu Mare
Ocupantele locurilor I, II si III la Miss Zilele Orasului Satu Mare

Locul întâi la concursul de Miss i-a revenit Mădălinei Husac
Concurentele au avut mai multe probe, printre care proba de ţinută de zi, ţinută de seară sau costum de baie. Câştigătoarea locului I a fost Mădălina Hudac. Câştigătoarea locului al doilea a fost Gabriela Anyus, iar pe locul trei s-a clasat Denisa Hudac.

Mai multe cititi în ediţia tipărită din data de 30 mai, disponibilă la chişcurile de ziare, sau în format PDF.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Connect with