Image 1
Image 2

Firea lansează noi atacuri la adresa lui Tudose

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Gabriela Firea a declarat, luni seara,că premierul Mihai Tudose îşi jigneşte o parte din colegii de partid, în timp ce se poartă ”foarte frumos” cu un grup minoritar pentru a încerca să-şi consolideze poziţia.

 

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, a precizat la Antena 3, că nu a spus că Mihai Tudose ar intenţiona să preia conducerea partidului, ci doar că se comportă ca şi cum ar vrea să o facă, notează Mediafax.

”Eu am afirmat că domnul prim-ministru se comportă ca şi cum ar dori pentru că doar domnia sa ştie ce-i în sufletul şi în mintea domniei sale. Nu putem face afirmaţii extrem de exacte cu privire la o persoană sau alta. Eu am spus că pare pentru că, pe de o parte, îi jigneşte pe colegii de partid printre care mă număr şi eu, iar cu un grup minoritar se poartă foarte frumos, aş zice eu discriminator, în încercarea consolidării unei poziţii. Mai departe Dumnezeu ştie şi viaţa politică ne va demonstra care este adevărul”, a declarat Gabriela Firea.

Aceasta a spus că este posibilă convocarea unei şedinţe a conducerii PSD în care disputele din partid să fie tranşate. ”Poate că în zilele următoare va fi o şedinţă, Comitet Executiv sau Birou Permanent, în care vom spune cu toţii, cu sinceritate, tot ce avem de comunicat, iar într-o democraţie majoritatea îşi impune punctul de vedere, dar după ascultarea tuturor opiniilor”, a spus Firea.

Totodată, ea a dezminţit o afirmaţie făcută la acelaşi post de către europarlamentarul Cătălin Ivan, potrivită căruia Firea ar dori să devină preşedintele PSD. ”Vă spun că singura sursă credibilă sunt doar eu. Eu ştiu dacă aceste lucruri sunt adevărate sau nu şi vă spun pe cuvânt de onoare că sunt neadevărate şi ceea ce a afirmat domnul Ivan şi toate speculaţiile pe surse din aceste zile. Sunt parte a unei campanii menite să mă defăimeze, a înfăţişa publicului o altă percepţie că, în loc să mă ocup de problemele Capitalei, sunt într-o campanie pentru preluarea PSD. Este fals”, a afirmat Firea.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a spus, sâmbătă, că premierul Mihai Tudose a ales o manieră incorectă şi necolegială de a o „admonesta public” pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piaţa Victoriei, ea precizând că s-ar fi aşteptat să îi spună aceste lucruri telefonic sau la o întâlnire.

„Domnul prim-ministru a găsit o manieră incorectă, consider eu, şi necolegială, de a mă admonesta public pentru o decizie care a fost luată de instituţiile din subordinea Primăriei. Mă aşteptam, dacă avea ceva de comunicat şi o opinie, colegial, să-mi dea un telefon sau să solicite o întâlnire. Sper ca din acest moment domnul prim-ministru să înţeleagă faptul că o manieră colegială şi corectă de comunicare cu noi, colegii săi – încă colegii săi – trebuie să fie una directă, nu cu apropouri, insinuări prin presă”, a spus Firea, sâmbătă, la Antena 3.

Precizarea a fost făcută după ce premierul Mihai Tudose a declarat, joi, că amplasarea unui Târg de Crăciun în Piaţa Victoriei nu este „cea mai inspirată decizie”, afirmând că şi primarul general, Gabriela Firea, va înţelege acest lucru.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with