Image 1
Image 2

Filarmonica s-a adaptat cu succes concertelor în aer liber

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

După aproape trei luni de pauză impusă de restricțiile pandemiei, muzicienii Filarmonicii ”Dinu Lipatti” din Satu Mare au revenit în fața publicului lor într-un cadru care amintea mai degrabă de orchestrele Italiei medievale: pe o scenă-platformă în curtea Muzeului de Artă, cu spectatorii răspândiți în tot spațiul verde, pe trotuare, la umbra copacilor.

Impresia de întoarcere în timp a fost accentuată de faptul că s-a cântat fără amplificare, întrucât spațiul respectiv este destul de bine încadrat de ziduri. S-a început sâmbăta trecută cu Anotimpurile lui Vivaldi, iar în joia acestei săptămâni a venit rândul unui program mai complex, punând în valoare toate resursele orchestrei.

Prietenie, muzică și clopote

Pentru această stagiune estivală unică în felul ei au rămas valabile abonamentele din stagiunea ”de sală”, așa că primele concerte au fost și un prilej de regăsire pe viu a celor mai fideli spectatori ai Filarmonicii, care au dezvoltat în timp un fel de spirit de grup, prietenii și aprecieri comune. Au venit și destui spectatori plătitori, iar unii trecători s-au oprit o clipă în poarta Muzeului, neîndrăznind totuși să intre. Muzica simfonică suferă încă de un complex al elitismului, nemeritat.

Concertul de joi a avut ca ”uvertură” trei momente muzicale oferite de un cvartet de alămuri: o mișcare din Suita focurilor de artificii regale de Haendel, ”Generozitatea” de Georg Philipp Telemann, un contemporan al lui Bach mult mai apreciat în epocă decât acesta, și o transcripție a Odei Bucuriei din Simfonia a IX-a de Beethoven. A urcat apoi pe podium dirijorul permanent al Filarmonicii, Ștefan Novak, conducând orchestra de coarde în frumosul Divertisment KV 136 de Mozart și eleganta Serenadă op. 20 de Edward Elgar, ambele interpretate cu bun gust și aplaudate pe măsură.

Un moment foarte frumos s-a petrecut la finalul primei mișcări a Serenadei lui Elgar, când clopotele unei biserici din apropiere au început să bată liniștit, aproape în surdină, completând armonia notată de compozitorul britanic, iar dirijorul a ținut să facă loc sunetului clopotelor înainte să înceapă a doua parte. S-a născut astfel un moment improvizat de reverență care a mărit senzația de eveniment din altă lume, poate mai bună. Cu atât mai mult cu cât tot atunci prin curte zburau doi porumbei. Firile mistice ar spune că a fost o atingere a Sfântului Duh. Noi îndrăznim doar să spunem că a fost frumos, aparte.

Seara muzicală s-a încheiat cu Mica Simfonie scrisă pentru suflători de Charles Gounod, o lucrare foarte interesantă, inventivă și nedrept de rar cântată, probabil pentru că fără dirijor e destul de greu ca cei 9 interpreți să se sincronizeze cum trebuie, așa că prezența și atenția lui Novak au fost salutare, iar aplauzele sincere, arătând mulțumirea unui public care știe că, oricât de multe și bune înregistrări am avut cu toții la dispoziție în vremea izolării, nimic nu se compară cu muzica simțită pe viu.

Alte concerte ale verii

Filarmonica a început și o serie de mici recitaluri găzduite de Muzeul de Istorie, programate miercuri la ora prânzului, filmate și difuzate pe Facebook, dând posibilitatea muzicienilor ei să cânte lucrări camerale mai rar prezentate în stagiunile normale și să rămână în atenția publicului. Seria va continua în următoarele săptămâni.

După cum ne-a informat Emoke Kovacs-Pistuka, managerul Filarmonicii, următorul concert simfonic va inaugura un nou spațiu în aer liber, în curtea interioară a Teatrului de Nord, și va avea un program aproape convențional, cu un concert pentru violoncel de Haydn și Simfonia 25 de Mozart printre altele. Este în plan și un spectacol cu Suitele Carmen de Rodion Șcedrin, în care vor avea ocazia să se afirme și percuționiștii orchestrei.

Putem spune că Filarmonica a reușit să se adapteze destul de bine noilor condiții impuse de pandemie și să creeze programe chiar interesante. Principiul supraviețuirii celui mai bine adaptat se aplică foarte vizibil și în lumea artelor. Desigur, sperăm cu toții ca la toamnă să regăsim ambientul Sălii Filarmonicii, casa din Satu Mare a muzicii clasice.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with