Filarmonica a dedicat muzicii ruse ultimul concert important al verii

Asculta acest articol

Ultimul concert important al stagiunii la Filarmonica ”Dinu Lipatti” a fost dedicat joi seară muzicii Rusiei imperiale, cu un celebru concert romantic pentru pian și muzica unui balet din perioada în care arta muzicală făcea trecerea spre modernism. Din fericire, deși s-au adunat mai greu, sătmărenii au venit în sala Filarmonicii în număr destul de mare și cei care au fost prezenți n-au niciun motiv să regrete.

Concertul a fost dirijat de Radu Popa, dirijorul permanent al Filarmonicii ”Banatul” din Timișoara, și a avut-o ca solistă pe pianista Dana Borșan, pe care sătmărenii o cunosc bine atât din desele sale apariții alături de orchestra locală, cât și din transmisiunile Radio România, căci avem de-a face cu solista Orchestrelor Naționale Radio, care susține cel puțin cinci concerte sau recitaluri radiodifuzate într-o stagiune și a realizat înregistrări importante, printre care și Integrala concertelor pentru pian de Mozart. Seara muzicală se anunța așadar cel puțin interesantă.

Călătorie prin spiritul rus

Ceaikovski a avut o experiență neplăcută când i-a prezentat Concertul nr. 1 pentru pian, abia scris, reputatului pianist Nikolai Rubinstein, căruia spera să-i încredințeze premiera absolută. Acesta pur și simplu a desființat partitura, considerând-o absurdă, imposibil de cântat, rostind cuvinte grele la adresa acestei muzici dense și îndrăznețe. Șocat, compozitorul a refuzat să schimbe fie și o notă și s-a îndreptat spre Hans von Bulow, pianist și dirijor de mare renume în Europa, care avea legături de familie cu Liszt. Acesta s-a îndrăgostit pe loc de noua lucrare. Așa se face că premiera mondială a avut loc nu în Rusia, ci în Statele Unite, la Boston. Succesul uriaș de acolo i-a îmbunat pe muzicienii ruși, inclusiv pe Rubinstein, care a devenit unul din interpreții de referință ai Concertului.

Cunoscut mai ales pentru acordurile semețe ale temei inițiale (care de altfel nu se mai regăsește în partitură după enunțarea ei), Concertul lui Ceaikovski trăiește din permanenta tensiune între un material melodic rafinat și dezvoltările lui curajoase, dialogul strâns, simfonic, între pianul solist și orchestră, pendiularea între folclorul rus și stilul galant occidental, patosul atât de specific compozitorului, care se revarsă într-un episod final năvalnic, bazat pe un cântec popular: ”Hai, Ivane, hai!”. Într-o interpretare doar corectă multe din acestea se pierd într-o mare de sunete. Din fericire, Dana Borșan are experiența și inteligența să pătrundă în profunzimile partiturii, așa că am asistat la o călătorie fascinantă prin spiritul rus, aplaudată entuziast de public. Colaborarea cu orchestra a fost impecabilă.

”Anotimpurile” la cumpăna veacurilor

Aleksandr Glazunov e cunoscut în România mai ales prin concertul său pentru vioară. Dar a scris, de pildă, opt simfonii, multă muzică de cameră și, firesc, s-a ocupat și de muzica de balet. ”Anotimpurile”, scris pentru Ballets Russes ale lui Diaghilev, a fost prezentat în anul 1900 de baletul Teatrului Imperial din Petersburg. Pe un libret care povestește, în stilul basmelor rusești, evoluția naturii în cele patru anotimpuri (muzica începând cu câteva acorduri aspre, cum și este celebra iarnă a stepei), compozitorul a luat tradiția națională și a impins-o vizibil spre ceea ce va deveni, nu peste mult timp, marca Stravinski, mai ales în ce privește ritmul. De fapt, Glazunov marchează trecerea dintre postromantism și modernism în Rusia: a fost elevul lui Rimski-Korsakov și profesorul lui Șostakovici.

Radu Popa, atent, alert și un pic histrionic, a facilitat publicului și orchestrei o binevenită întâlnire cu această partitură, să zicem, premodernă, cu sincopele ritmice și pasajele de bravură suprapuse, cu poezia părților lente și surprizele care așteaptă în fiecare pagină. O aventură utilă pentru muzicieni, o ieșire așteptată din rutină pentru auditori. Orchestra își va lua rămas bun de la public vineri, 22 iunie, în Piața 25 Octombrie, dirijor fiind atunci Franz Lamprecht.