Asculta acest articolFără îndoială cea mai dură confruntare în campania pentru alegerea unui nou președinte se dă între candidații principalelor forțe politice. Având avantajul funcției, Klaus Iohannis este și cel mai vizibil prezidențiabil. Viorica Dăncilă de asemenea, fiind prim ministru, prin natura funcției se află în centrul atenției.
Temele celor doi sunt relativ simple: Iohannis critică guvernul PSD, iar Dăncilă prezintă realizările guvernului. Nici unul, nici celălalt nu este un mare orator, Amândoi citesc de pe hârtie, dovadă că cineva le scrie discursurile.
Cu sau fără discursuri pregătite dinainte, niciunul nu este spectaculos, nu emoționează, nu mișcă publicul. O confruntare în această perioadă nu va avea loc. Ei se înjură de la distanță. Nu știm ce și-ar spune dacă s-ar afla față în față.
În eventualitatea că vor intra amândoi în turul doi, probabil că vor încerca să ocolească confruntarea directă, deși există o cutumă. Toți finaliștii s-au întâlnit înainte de turul doi, cu excepția duelului Iliescu – Vadim.
Câteva confruntări au rămas în memoria colectivă, cea mai cunoscută fiind între Emil Constantinescu și Ion Iliescu, când candidatul CDR a pus întrebarea “Domnule Iliescu, credeți în Dumnezeu?”, întrebare preluată din Informația Zilei din data de 26 octombrie 1996.
La confruntarea finală dintre Adrian Năstase și Traian Băsescu acesta din urmă și-a exprimat dezamăgirea că românii trebuie să aleagă între doi foști membri ai partidului comunist.
Oare principalii candidați din 2019, deci la 30 de ani de la căderea comunismului, au fost membri de partid, evident PCR? Klaus Iohannis a declarat că nu a fost membru PCR, iar Viorica Dăncilă avea 26 de ani la revoluție. Probabil nu a fost nici ea membru PCR, dar amândoi s-au format în perioada regimului comunist. Contează acest lucru? Prea puțin.
O altă categorie de candidați, apropiați ca vârstă, sunt Dan Barna și Theodor Paleologu. Primul s-a născut în 1975, iar cel de-al doilea în 1973. Au apucat să fie șoimii patriei și pionieri. Deci nu pot fi tributari unei mentalități vechi. Ce teme propun ei? Cât de diferite sunt de cele propuse de Iohannis și Dăncilă? Prind acestea la populație? Vom vedea mai târziu. Deocamdată tatonează terenul, își măsoară adversarii, iau pulsul populației vizitând țara.
O remarcă deosebită merită Mircea Diaconu. Candidatul independent, cu o experiență de actor, dar și de politician, fiind cinci ani în Parlamentul European, pare să-și fi pregătit o partitură destul de originală. Are răspunsuri pregătite la orice întrebare, dar pare să-și fi schițat și o viziune proprie despre ce înseamnă să fii președinte. Face dese trimiteri la Constituție, la prerogativele președintelui prevăzute de Legea Fundamentală.
Nu este cazul lui Klaus Iohannis. Nici Viorica Dăncilă nu s-a prea omorât învățând Constituția. Dacă suntem corecți, la un examen pe Constituție ar cădea amândoi sub pragul de trecere.
Dar la ce-i folosește unui președinte să cunoască Constituția din moment ce are imunitate? Doar cazurile foarte grave îl pun în situația de a fi suspendat. Așa-i făcută fișa postului. Președintele pare să fie deasupra legii.
Acum la început de campanie electorală, când avem lista prezidențiabililor, ar trebui să ne punem întrebarea cum îl alegem pe cel mai bun. După cum s-a văzut încă de la primele alegeri prezidențiale, partidele mari sunt cele care îi selectează pe cel mai buni. Votanții se iau după partide și astfel avem întotdeauna un președinte desemnat de un partid. O anomalie este și pretenția ca odată ales președintele să fie echidistant politic. Este ca și cum i-ai cere unui măr să devină pară.
