Asculta acest articolCu greu se poate combate teoria potrivit căreia fiecare popor are conducătorii pe care îi merită. Adevărată sau nu, avem exact ceea ce am ales în mod democratic din 1990 până acum. Alegerile sunt democratice, dar după legile votate de partide. Parlamentarii au fost aleşi când prin vot uninominal, când pe listele de partid. Primarii au fost aleşi când din două tururi de scrutin, când dintr-un tur.
Preşedinţii de consilii judeţene au fost aleşi când direct, când din rândul consilierilor, cum sunt aleşi preşedinţii în ţările cu sistem parlamentar.
Acest lucru ne arată cât de nehotărâte sunt partidele. Când au majoritate parlamentară schimbă ceea ce au făcut alţii înaintea lor sau chiar ce au făcut ele însele.
Partidele îşi schimbă opiniile în funcţie de omul care le conduce. Astfel putem vorbi de un PSD condus de Adrian Năstase şi de un alt PSD condus de Mircea Geoană, de un PSD condus de Victor Ponta şi de un alt PSD condus de Liviu Dragnea. Am avut un PNL când acest partid era condus de Radu Câmpeanu şi un alt PNL sub conducerea lui Valeriu Stoica.
Theodor Stolojan l-a condus în stilul său, lăsându-se subordonat de Traian Băsescu, pentru ca puţin mai târziu Călin Popescu Tăriceanu să devină adversarul lui Băsescu. La rândul său Crin Antonescu a avut o altă politică imprimând alt traseu pentru partid.
După fuziunea cu PDL vorbim de alt PNL, fără să putem distinge foarte bine diferenţele dintre cei trei lideri pe care i-a avut în ultimul timp. Între Alina Gorghiu, Raluca Turcan şi Ludovic Orban nu se poate trage o linie de demarcaţie.
Mergând pe aceeaşi logică există diferenţe mari între modul în care un preşedinte conduce ţara. Ion Iliescu a fost “sărac şi cinstit”, dar în timpul regimului său a înflorit corupţia. Emil Constantinescu a vrut să pară foarte discret, dar avea preferinţe ascunse pentru măsurile conspirative.
Traian Băsescu şi-a bazat puterea şi influenţa unind forţele celor două instituţii de forţă, punând serviciile secrete în slujba luptei anti-corupţie. Ce s-a petrecut sub masca acestei lupte, în ce măsură a fost transformată în instrument politic, rămâne de văzut. Încă nu cunoaştem adevărul. Cu apetitul politicienilor pentru corupţie nu ştim unde ar fi ajuns România dacă nu exista celebrul “binom SRI-DNA”.
Fiecare etapă istorică îşi are propriile ei abordări, îşi naşte instrumentele pentru a conserva o anumită stare de lucruri sau pentru a reforma societatea. În această perioadă nu ştim cu precizie dacă ne îndreptăm spre un regim politic reformator sau spre unul care doreşte să-şi consolideze puterea şi să-şi menţină influenţa asupra unei populaţii care se lasă sedusă de un anumit limbaj, de anumite măsuri populiste.
Deşi atenţia pare să fie atrasă de disputa dintre PSD şi DNA, pentru actualul guvern devastatoare sunt cifrele. Din fondurile europene s-au atras 6,9 miliarde de euro faţă de 15 miliarde cât era programat, iar din 15,5 miliarde de lei planificate pentru investiţii s-au realizat sub 6 miliarde.
Acest dezechilibru nu se vede în toată splendoarea lui dezastruoasă, dar dictează măsurile pe care vrea să le ia PSD sub conducerea înţeleaptă a liderului său. Introducerea acccizelor, deci creşterea pe toată linia prin scumpirea carburanţilor, plata defalcată a TVA, deci distrugerea agenţilor economici, plata la nivelul salariului minim pentru munca de 2-3 ore pe zi.
Mai sunt şi alte măsuri, la fel de năucitoare, care distrug motorul care aduce bani la buget. PSD vrea să taie găina, dar promite în continuare ouă mai multe.
Cu toate acestea potrivit unui sondaj recent PSD ar câştiga 51%, PNL 27%, USR 7%, iar ALDE 6%. UDMR rămâne în limita pragului electoral de 5%.
