Image 1
Image 2

Festivitatea de premiere a elevilor performanţi la limba română

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Miercuri, 31 mai 2017, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, a avut loc a V-a ediţie a Festivităţii de premiere „Pledoarie pentru excelenţă”, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare.

La eveniment au participat elevii care au obţinut premii şi menţiuni la olimpiade şi concursuri de Limba şi literatura română, Lingvistică şi Limba latină, organizate la nivel judeţean în anul şcolar 2016-2017, precum şi profesorii lor de la clasă.
Sala mare a Casei de Cultură era arhiplină cu elevi, profesori, directori de şcoli, inspectori şcolari, părinţi, iar din partea autorităţilor, Doina Feher, viceprimarul municipiului Satu Mare.

Alocuţiuni

Pe o scenă pavoazată cu garoafe roşii, profesoara dr. Natalia Boloş, inspector şcolar, a îndeplinit oficiul de coordonare a manifestării, rostind o alocuţiune de deschidere, profund literaturizată, în care a omagiat munca profesorilor şi a elevilor performanţi.
A urmat Călin Durla, şeful Inspectoratului Şcolar, care a dat citire mesajului de salut al conf.univ.dr. Mina Maria Rusu, inspector general în Ministerul Educaţiei Naţionale. Am remarcat că mesajul şefei din minister nu a făcut deloc economie de cuvinte şi a repetat de vreo şase ori numele inspectoarei Natalia Boloş, pe care a elogiat-o pentru iniţiativa acestei manifestări.
„Mi-am pregătit şi eu un discurs cu citate, dar prefer să vă spun câteva vorbe de suflet”, a menţionat Călin Durla (poate va dezvălui cândva acele misterioase citate). Non multa sed multum, cum spuneau romanii, adică foarte concis, fără metafore, el anunţă că eleva Silvia Ruba, clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, a obţinut premiul I la Olimpiada naţională de Limba română. De asemenea, elevul Cosmin Popan, clasa VI-a de la acelaşi colegiu, „un mic geniu”, cum l-a numit vorbitorul (deoarece este performant la mai multe discipline), a obţinut premiul II la Olimpiada naţională de Lingvistică. Ambilor elevi le este profesoară Dorina Ziman. Atât celor doi elevi, cât şi profesoarei îndrumătoare, le-au fost conferite diplome şi câte o garoafă.
Festivităţile de înmânare a premiilor
În continuare, Natalia Boloş a invitat pe scenă circa 80 de profesori de română (majoritatea profesoare, „un sfert din efectiv”, după calculele lui Călin Durla), cărora inspectorul general le-a oferit câte o diplomă de onoare. Tot diplome au primit şi şase directori de şcoli, iar Natalia Boloş le-a înmânat câte o garoafă roşie, la fel ca profesorilor.
A urmat un moment artistic, în care elevi de gimnaziu au dansat.
Apoi au fost premiaţi elevii situaţi pe locurile I, II, III şi menţiuni, cărora inspectoarea Natalia Boloş le-a înmânat diplome, şi cărţi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with