Image 1
Image 2

Festivalul de la Satu Mare cuprinde şi Cupa Informaţia Zilei la şah 960

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Festivalul Internaţional de Şah de la Satu Mare este programat să se dispute în perioada 24-30 iulie la Casa Meşteşugarilor. Acesta cuprinde patru turnee, printre ele şi Cupa Informaţia Zilei la şah 960.

Şah960 este numele unei variante concepute şi prezentate de fostul campion mondial Bobby Fischer la mijlocul anilor ’90 ai secolului trecut şi omologată de FIDE. Poziţia iniţială a figurilor se stabileşte prin tragere la sorţi înaintea partidei, respectând două condiţii: nebunii trebuie să stea pe culori diferite, iar regele să se afle între cele două turnuri, ajungând la rocadă pe locurile cunoscute din şahul obişnuit. Primul turneu open de şah960 organizat în România a avut loc în iulie 2012 la Satu Mare, iar de atunci au avut loc mai multe concursuri de acest gen.

Din prospect aflăm că turneul va avea 7 runde sistem elveţian, 10 minute + 5secunde. Taxa de înscriere este de 30 lei, iar fondul total de premiere de 1.000 lei (450, 250, 200, 100 lei).

Celelalte trei turnee la care se fac înscrieri:
• Turneul A: Memorial “Iuliu Szabo”, ediţia a 5-a, 24-30 iulie;
• Turneul B: Memorial “Vasile Marian”, elo sub 1600, 26-30 iulie;
• Turneul C: Memorial “Dan Francisc” şah rapid, 26 iulie.

Informaţia Zilei şi Informaţia TV sunt sponsori şi parteneri media ai festivalului, respectiv organizatorii Turneului D – Cupa Informaţia Zilei la şah 960.

Întregul festival este organizat de: CS Voinţa Satu Mare, Asociaţia Sportiv Szabo Iuliu-Gyula, Consiliul Judeţean Satu Mare, Consiliul Local Satu Mare prin Centrul Cultural G.M. Zamfirescu.

Înscrieri se fac pe site-ul oficial www.satumareopen.com, sau prin e-mail pe [email protected]. Directorul turneului este Wilhelm Muller, iar informaţii suplimentare se pot obţine prin adresa de e-mail de mai sus, ori la numerele de telefon: 0744.868.688, 0771.376.212.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with