Festivalul datinilor din Negreşti a devenit marcă înregistrată la OSIM
Duminică, 7 ianuarie, în ziua de Sfântul Ioan Botezătorul, oraşul Negreşti-Oaş a găzduit cea a de XX-a ediţie, aniversară, a manifestării culturale Zestrea Oaşului, Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă.
Majoritatea formaţiilor înscrise în competiţie au participat la ceremonia religioasă oficiată în Catedrala Ortodoxă din Negreşti-Oaş, după care s-au constituit într-un adevărat alai pentru parada portului popular.
Membrii celor 23 de formaţii înscrise în festivalul concurs au străbătut pe jos, prezentând fiecare portul popular din zona din care provine, drumul de la Catedrală, până la Muzeul în Aer Liber, acolo unde, în Ciupercă, au evoluat formaţiile. În vecinătatea bisericii ortodoxe din apropierea muzeului, un grup consistent de enoriaşi a întâmpinat alaiul, colindând împreună, după care formaţiile şi-au continuat drumul.
Dr. Natalia Lazăr, directorul festivalului folcloric, a anunţat că această manifestare folclorică menită a păstra şi transmite tradiţiile locale din perioada sărbătorilor de iarnă, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, devenind astfel marcă înregistrată sub numele „Zestrea Oaşului”.
Mai multe în ediţia tipărită din „Informaţia Zilei” – 8 ianuarie 2018, disponibilă la chioşcurile de ziare sau în ediţia electronică (abonament pdf).