Asculta acest articol
In anul 1670 aparea la Napoli cartea despre “Viata si faptele minunate ale Cuviosului Ieremia Valahul, scrise de un confrate capucin contemporan, pr. Francisc Severini, transcrisa ulterior din dialectul local in limba italiana de Francisc Orestano.
Aceasta este prima biografie a unui roman scrisa în afara granitelor tarii si aduce numeroase date din viata minunata a romanului ajuns prin zelul credintei la perfectiunea spirituala.
Despre patria si originea Venerabilului Ieremia Valahul, biograful sau scrie: “Printre tinuturile rasaritene ale Europei, foarte intinsa este si Valahia, impartita in Valahia Mare si Valahia Mica – numita Moldova – amandoua ocupand o parte din vechea Dacie.
Valahia se margineste in nord de fluviul Nistru, chemat de cei dinaintea noastra Tyras, care o desparte de Rusia, Podolia si Tartaria, iar la sud cu Dunarea, numita odinioara Istru, care o separa de Bosnia, Serbia si Bulgaria. La apus se martgineste cu Transilvania, pe cand la rasarit este scaldata de Marea Neagra…
In aceasta tara, intr-o localitate numiza Zaxo (foarte probabli Sasca, Suceava), la 29 iunie 1556, in sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel, se nascu cuviosul Ieremia despre care se poate scrie intocmai ceea ce este scris despre Iov: “om simplu si drept, care se temea de Dumnezeu si se ferea de pacat” deoarece a fost prin excelenta un om simplu, desavarsit din orice punct de vedere, plin de frica lui Dumnezeu, fugind de orice rau, model de perfectiune si de sfintenie.
Darul principal pe care l-a harazit Dumnezeu cuviosului Ieremia a fost cel de a se fi nascut din parinti foarte evlaviosi. Tatal lui, pe care il chema Costiste Stoica, era om de foarte modesta conditie sociala, dar cinstit. Mama sa se numea Margareta Barbat si din unirea lor s-au nascut doua fete si cinci baieti, dintre ca primul a fost Ieremia, botezat cu numele de Ion.
Tanar de abia nouasprezece ani, lipsit de orice pregatire, Ion porni la drum in anul 1575. Fara indoiala ca aceasta a fost vointa Celui de sus care ii indrepta pasii in directia Transilvaniei, spunand ca se duce doar sa-l vada pe un frate al sau care nu locuia in Zaxo.
La Alba Iulia, capitala Transilvaniei, Ion l-a intalnit pe Pietro Giacomo, medic chirurg de la Bari, Italia. Cu el a plecat trecand prin Ragusa si la Bari a intrat in slujba spiterului Cesare del Cuore. De aici, dupa un an si jumatate a plecat la Napoli unde s-a oprit la manastirea capucinilor.”
Faima sfinteniei sale a cuprins multimile de oraseni si tarani pana la mare distanta de Napoli, iar viziunile lui i-au intarit in credinta pe toti cei care-l ascultau si ii intelegeau rostul cuvantului.
Autoritatea lui Ieremia asupra contemporanilor era atat de mare incat se prezenta ca un adevarat cult. Ea este marturisita de biograf prin sinteza pe care o face descriind astfel despartirea sa pamanteasca de oameni:
“Multimea izbuti sa rupa poarta si sa dea buzna in manastire. Imbulzeala a fost atat de mare, incat cu greu s-a facut loc si unora din nobilime, printre care Don Fabrizio Caraffa, principe al Sacrului imperiu roman si al Rocellei, care cu lacrimi in ochi saruta mainile mortului.
Evlavia si inflacararea cu care vizitatorii ii sarutau mainile, picioarele si obrazul defunctului erau din cale afara de mari. Mai mult: unii, pe ascuns, ii trageau firele barbii si parul din cap, ori taiau cu foarfecele si cu cutitele, bucatele din vesmant… imbracamintea era facuta farame, iar petecele dispareau cat ai clipi in multime…”
Disparut deci la 5 martie 1625, venerabilul Ieremia a fost imediat onorat de introducerea cauzei pentru sanctificare de catre Papa Urban al VIII-lea in anul 1627 si sustinuta in chip deosebit de catre Papa Inocentiu al XI-lea.
Amintirea lui a ramas lasata de contemporani legata de tara de origine si numele a strabatut prin timp, recunoscandu-l si cinstindu-l in imbinarea de fericit renume – Ieremia Valahul. Ieremia, numele profetului din Vechiul Testament, corespunde tariei in credinta si puterii ce izvoraste din marturisirea ei.
Imediat dupa inmormantare, s-a procedat la strangerea documentelor in vederea proclamarii oficiale a sfinteniei umilului calugar; numai dupa doi ani, in 1627, dosarul a fost inaintat Papei Urban al VIII-lea, care l-a acceptat.
Imprejurari necunoscute noua au intrerupt desfasurarea in procesului de beatificare; ulterior, Papa Inocentiu al XI-lea a reluat cauza, dar iarasi au intervenit alte dificultati si din nou actul beatificarii a fost amanat. Procesul a fost reluat dupa 1900, pentru ca in final, la 30 octombrie 1983, Papa Ioan Paul al II-lea sa il declare fericit.
Intre timp, venerarea Fericitului Ieremia a continuat sa creasca tot mai mult in orasul Napoli si in imprejurimi, ducand peste veacuri amintirea vietii lui sfinte, a puterii de mijlocire in fata lui Dumnezeu si a tarii de origine, fiind invocat sub numele de Fericitul Ieremia Valahul.
Legatura de sange ce ne uneste cu Fericitul Ieremia Valahul este un motiv deosebit de a-i darui cinstirea si increderea noastra, care unite cu ale celor din tinutul Napoli, unde si-a sfarsit calatoria vietii, sa apropie momentul fericit al ridicarii lui la cinstea sfintelor altare in intreaga Biserica a lui Cristos Mantuitorul.
(Vietile sfintilor)
Fii primul care comentează