





Se ştie că un conflict mocnit între FRF şi LPF există de mai multă vreme. Acesta pare să se fi acutizat în ultimele zile şi se apropie de un scandal. Totul a porit de la o declaraţie a lui Răzvan Burleanu care a spus că-i suspectează pe cei de la LPF că doresc un control asupra arbitrajului cu care să “ajute” vreun club din Liga 1. Preşedintele Federaţiei a mai spus că are informaţii cum că LPF vrea să îşi asume managementul implementării sistemului VAR, cu toate că nu va asigura nicio parte din banii necesari finanţării acestui proiect.
“Discuţiile s-au blocat deşi FRF acoperă cheltuielile cu pregătirea arbitrilor cu o sumă care ajunge de aproximativ 500.000 de euro. Dar palavragiii de la LPF îşi doresc să-şi asume acest proiect deşi nu contribuie cu niciun leu. Altfel spus, LPF îşi doreşte să conducă arbitrajul românesc pe banii FRF. Îi suspectez chiar că îşi doresc un control pe arbitraj pe care să-l tranzacţioneze în avantajul şi în interesul vreunui club, aşa cum există astăzi suspiciuni că o fac la nivel de comisii”, a precizat Răzvan Burleanu.
Replica Ligii a venit prin vocea secretaraului general, Justin Ştefan. “Vorbele lui Răzvan Burleanu nu au nicio legătură cu VAR şi nici cu Liga Profesionistă. Burleanu a început de război electoral, pentru că sunt oameni care vin şi-i spun că este posibil ca la anul să candideze la şefia Federaţiei”. Acesta a mai adugat că din punctul lui de vedere mandatul lui Răzvan Burleanu este un eşec sportiv, financiar şi juridic.