Image 1
Image 2

FCSB trece miraculos în Backa Topola

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

De un meci nebun am avut parte joi seara în Europa League. Un meci în care a fost implicată o echipă românească. Lovită serios de CORONAVIRUS, cu foarte multe infectări apărute în ultimele zile, echipa noastră a reușit să se califice miraculos în turul 3 preliminar. Asta chiar dacă nu s-a putut baza pe 9 jucători, iar 9 persoane din staff-ul tehnic, inclusiv antrenorul Anton Petrea, au fost depistați pozitiv cu noul virus.

Cu 11 jucători pe teren și 3 rezerve, FCSB a început cum nu se poate mai prost meciul de joi. După doar 14 minute, sârbii de la Backa Topola aveau 2-0 pe tabelă. Părea că românii vor fi eliminați din competiție la un scor mare. Dar Coman și compania au găsit resursele necesare, s-au mobilizat exemplar și au produs minunea.

Backa Topola – FCSB 6-6 (11-10 d.p.)
Au marcat: Milicevic (11), Duronjic (14), Lukic (51), Tomanovici (90+4, 117), Tumbasevic (105) / Fl. Coman (25), Man (50, 63 pen., 104), Balaz (90+3 autogol), Ad. Petre (108)
Backa Topola: Filipovic – Balaz, Antonic, Babic (Banjac, 64), Ponjevic – Zec, Tomanovic, Trumbasevic, Milicevic – Duronjic (Petrovic, 45+1), Lukic (Siladji, 75). Antrenor: Zoltan Sabo.
FCSB: Ducan – Crețu, Simion, Briceag, Pantea (Ad. Petre, 21) – Moruțan, Perianu, Panțîru – Man, Buziuc (R. Ion, 46), Fl. Coman (Horșia, 73). Antrenor: Mihai Pintili, iar Bogdan Vintilă pe foaie.

În turul 3, FCSB va juca pe teren propriu cu Liberec, pe 24 septembrie.

Aventură încheiată pentru FC Botoșani

Cealaltă echipă românească, FC Botoșani a pierdut pe teren propriu cu Shkendija din Macedonia de Nord, după ce oaspeții au deschis scorul în minutul 2. Românii nu au reușit să înscrie și astfel că au fost eliminați.

FC Botoșani – Shkendija 0-1
A marcat: Ibraimi (2)
FC Botoșani: Pap -Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu -Florescu (Patache, 71), Rodriguez, Babunski (M. Roman, 79) -Ashkovski (Keyta, 46), Dugandzic, Ofosu. Antrenor: Marius Croitoru.
Shkendija: Zahov -Murati, Krivak, Bejtulai, Pavic -Alimi, Dita -Ahmedi, Totre (Zejnulai, 75), Doriev (Nafiu, 70) -Ibraimi (Merdjani, 88). Antrenor: Ernest Gjoka.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with