Image 1
Image 2

”Faust” regizat de Silviu Purcărete, prezentat la cea mai mare întâlnire a saşilor din România

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Mefisto (Ofelia Popii) şi Faust (Ilie Gheorghe)
Mefisto (Ofelia Popii) şi Faust (Ilie Gheorghe)

Teatrul Naţional ”Radu Stanca” din Sibiu (TNRS) va susţine două reprezentaţii ale spectacolului ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, cu ocazia întâlnirii anuale a saşilor care va avea loc în perioada 4 – 6 august, cea mai mare de după Revoluţie, urmând a reuni peste 12.000 de participanţi. ”Avem ocazia de a arăta aici, la Sibiu, celor plecaţi departe de casă, un spectacol care s-a bucurat şi se bucură de aprecieri din toată lumea”, susţine directorul TNRS, Constantin Chiriac.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de reprezentanţii TNRS, instituţia va prezenta, la Fabrica de Cultură, în zilele de 4 şi 5 august, de la orele 19:00, două reprezentaţii ale spectacolului ”Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, cu ocazia întâlnirii anuale a saşilor.

”Acasă în lume, cu inima în Transilvania” este motto-ul acestei întâlniri, aflată la cea de a 27-a ediţie, cea mai mare de după Revoluţie.

„Venim în întâmpinarea acestei sărbători de tradiţie cu un spectacol de patrimoniu, cel mai cunoscut şi solicitat din repertoriul nostru, o celebrare a genialităţii lui J.W. Goethe. Vom avea două reprezentaţii, pe 4 şi 5 august, şi suntem mândri că avem ocazia de a arăta aici, la Sibiu, celor plecaţi departe de casă, un spectacol care s-a bucurat şi se bucură de aprecieri din toată lumea”, a spus Constantin Chiriac, directorul TNRS, citat în comunicatul de presă.

Spectacolul este considerat ”un reper important al teatrul românesc de după ’89”, lucru confirmat, atât prin premiile obţinute, cât şi prin turneele întreprinse: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii) şi premiul pentru cea mai bună scenografie (Helmut Stürmer) la Gala UNITER din 2008, participarea la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 şi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009, dar şi alte distincţii.

Preşedintele organizaţiei Transilvania a FDGR, Martin Bottesch, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, în perioada 4 – 6 august, va avea loc, la Sibiu, cea mai mare întâlnire a saşilor din România de după 1989, fiind aşteptaţi aproximativ 12.000 de reprezentanţi ai comunităţilor săseşti din România, Germania, Austria şi Statele Unite ale Americii.

La eveniment va participa preşedintele Klaus Iohannis, dar şi ambasadori, parlamentari, politicieni şi alte personalităţi din ţările participante.

Manifestarea va debuta vineri şi vor avea loc circa cincizeci de evenimente, cel mai aşteptat fiind parada portului popular.

Vor fi 11 expoziţii, trei lansări de carte, concerte de muzică şi alte evenimente conexe, toate având loc, în principal, în spaţii din zona centrală a municipiului Sibiu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with