Asculta acest articolScena politică se alimentează cu câte o doză de naţionalism din patru în patru ani. A devenit un obicei ca în preajma alegerilor politicienii maghiari să abordeze tema autonomiei Ţinutului Secuiesc. Politicienii români nu se lasă mai prejos. Le răspund cu asupra de măsură. Este un exerciţiu executat ca la carte în urma căruia sunt reactivate celule naţionaliste din cele două ţări.
Procentul celor care se decid să meargă la vot în urma unor declaraţii cu iz naţionalist nu este clar determinat. În anii ’90 nu se puteau imagina alegeri fără conflicte inter-etnice. Cu timpul pornirile s-au estompat. Fără să dispară cu totul, i-au diferite forme. Bine condusă, o campanie naţionalist-şovină poate aduce un mănunchi de voturi substanţial.
De-a lungul timpului, alegătorii au învăţat că după alegeri ele nu folosesc la nimic. Primul lucru pe care îl fac după ce se văd întronaţi în funcţie, este să uite. De fapt, într-o campanie cu rezonanţe naţionaliste românilor nu li se promite nimic. În schimb maghiarilor li se propune autonomie. În alte zone decât Harghita şi Covasna, candidaţii insită pe apărarea specificului naţional, pe păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor. Este mai mult o campanie de ordin cultural istoric. În contrapartidă, candidaţii români lasă să se înţeleagă că îi vor ţine pe maghiari în frâu. Nu pot preciza cum anume, adeseori sloganul limitându-se la o simplă expresie “Noi, românii!”. Pe urmă, cercul se restrânge la românii din partidul care iese învingător, PSD, PNL sau alt partid. Restul de “noi, românii!, împart aceeaşi soartă cu maghiarii care, la rândul lor şi-au zis “noi, maghiarii trebuie să ne votaţi candidaţii noştri pentru că sunt maghiari. După alegeri, şi în cazul maghiarilor, cercul se restrânge la cei din UDMR.
Una este o campanie cu accente naţionale la nivel local şi alta este campania la nivel naţional. Victor Ponta a cântat puţin pe această strună. Fără să intre în detalii, ca urmare a unei declaraţii a ambasadorului Ungariei la Bucureşti, premierul român i-a transmis premierului maghiar că se încearcă destabilizarea României prin provocări lansate de oficiali. “Provocările” sunt acţiuni bine gândite care au drept scop destabilizarea adversarului cu un scop bine precizat. Rusia a destabilizat Ucraina având drept scop ocuparea unor teritorii, dar şi împiedicarea ei de a intra în structurile euro-atlantice, UE şi NATO. Ce ne-a putea face nouă Ungaria? Ar fi de datoria primului ministru să explice.
Problema este atât de “gravă” încât nu s-a sesizat nici măcar PNL. Ca să nu mai spunem despre preşedinţie şi CSAT. Mai mult, PSD reproşează PNL-ului că nu ia atitudine. Iată, deci, că se poate câştiga şi de pe urma adversarilor care nu găsesc de cuviinţă să se arunce în bătălie. Considerând, probabil, că premisele sunt false. Fenomenul se repetă şi la nivel local. Când un partid românesc atacă UDMR, alt partid românesc trage foloase prion neimplicare. Imediat după alegeri, are şanse să intre în alianţă cu UDMR pentru a forma majorităţi în consiliile locale. Majorităţi care aleg viceprimarii şi împart funcţii în administraţii. Prin ricoşeu, fără să aibă urmări catastrofale, iată că şi campaniile naţionaliste aduc beneficii colaterale. Astfel de exerciţii tactice au avut loc în judeţe precum Satu Mare începând de la primele alegeri democratice.
Fără UDMR, în Satu Mare s-a reuşit formarea unei majorităţi în Consiliul Judeţean şi local doar în 2012, când valul USL a şters orice urmă de opoziţie. Care a fost câştigul se va analiza pe parcursul campaniilor electorale, deja începute. Prin declaraţiile sale împotriva politicienilor din Ungaria, premierul Ponta le dă un impuls viitorilor candidaţi PSD. Ei au, într-adevăr, nevoie de mult ajutor, rămânând după destrămarea USL, mult mai vulnerabili în faţa adversarilor.
