Asculta acest articol“România creşte, dar nu se dezvoltă”. Aparent este un paradox să spui că ceva creşte, dar nu se dezvoltă. Fostul ministru Vasile Dâncu spunea acest lucru despre România. Un exemplu: într-o comună se construieşte o sală de sport, dar nu sunt tineri care să o folosească. Se construiesc drumuri care nu duc nicăieri. Se fac bucăţi de autostrăzi nelegate între ele, pasarele pentru pietoni care dau în şanţuri, terenuri de fotbal la deal, centre de afaceri care nu folosesc la nimic, se derulează proiecte care nu au absolut nicio valoare socială, economică sau culturală.
De fapt, vorbim din nou, după un secol şi jumătate, despre forme fără fond. Spiritul de imitaţie, copierea unor proiecte aiuristice, făcute ca să sune bine nu înseamnă dezvoltare, ci doar procentaje care dau bine.
Se construieşte o lume paralelă cu lumea reală. Se apropie alegerile şi partidele se străduiesc să-şi facă programele electorale. Sună bine, dar sunt goale de conţinut. După alegeri nimeni nu mai vorbeşte despre programul cu care s-au prezentat candidaţii în timpul campaniei electorale.
Statul român consumă 37% din bugetul ţării pentru propria întreţinere. Germania consumă doar 16%. Polonia cu o populaţie de 37 de milioane are 800.000 de bugetari iar România cu 19 milioane are 1,3 milioane. Sunt cifre care spun totul despre cât de strâmb este construit statul român.
Intrăm în vârtejul pregătirii pentru alegeri. Să vedem care formaţiune politică va propune o reformă a administraţiei. Partidele mici care nu trec de 1%. PSD este un partid eminamente administrativ. PNL se dă drept un partid de centru dreapta, dar are năravuri de stânga. Nici Nicolae Ciucă, nici Marcel Ciolacu nu sunt mari reformişti. Mai degrabă par nişte bărbaţi blajini care promit schimbări, dar nu în punctele esenţiale. Pe ici, pe colo, fără să supere pe nimeni, fără să tulbure actuala stare de lucruri.
De ce să schimbi ceva care merge bine? Pentru cine merge bine? Pentru superclasa care se bucură de două zile libere pe săptămână, de zile libere la sărbătorile legale, de venituri care se ridică în foare multe cazuri la 3- 4- 5000 de euro pe lună.
În anul abia încheiat România s-a plasat pe locul 28 în lume în topul ţărilor cu cei mai fericiţi oameni. Într-un an a avansat 18 locuri. O ţară tristă plină de umor? Posibil ca românii să fi răspuns pe invers la chestionarele despre fericire.
Croaţii care au fost admişi în spaţiul Schengen sunt pe locul 47, iar românii pe locul 28. Dacă aderam la Schengen ajungeam în primele zece locuri. :i acest top este un exemplu că România creşte, dar nu se dezvoltă.
Ce exemple se mai pot adăuga la lucrurile care cresc, dar nu se dezvoltă? Partidele. Formaţiunile politice cresc, de 33 de ani tot cresc, dar nu se dezvoltă. Produşii partidelor, de la parlamentari, primari, miniştri până la directori şi înalţi funcţionari publici cresc mereu ca număr, dar scad în calitate.
Zilele acestea Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării spunea că din iulie vor dispărea dosarele cu şine. Este o variantă a maşinii de tăiat frunze la câini despre care vorbea ministrul Vasile Dâncu pe vremea guvernului Cioloş. Era o imagine plastică pentru a spune că începea lupta împotriva birocraţiei. Birocraţia este o excepţie: creşte şi se dezvoltă.
Dacă există analfabeţi funcţionali, cu siguranţă există şi alfabetizaţi nefuncţionali. Etajele de sus ale partidelor sunt garnisite cu personaje care-şi ascund mediocritatea în spatele sloganelor, al frazelor gata făcute. Ce poate ieşi de aici? Ceea ce se vede: o Românie care creşte, dar nu se dezvoltă.
Fii primul care comentează