Evreii sătmăreni sărbătoresc Hanuka | Informaţia Zilei

Evreii sătmăreni sărbătoresc Hanuka

Scris de Vasile Andreica, 04 decembrie 2018 « Ştirea precedentă | Înapoi la index | Ştirea următoare »
Menora de Hanuka

Menora de Hanuka

Comunitatea Evreilor din Satu Mare sărbătoreşte în aceste zile Hanuka. Lumânările de Hanuka se aprind timp de opt zile, la Sinagoga din str. Decebal nr. 4A, incepand cu ora 18:00, pe tot parcursul acestei săptămâni.

Joi, 6 decembrie, la ora 11:00, Prim Cantorul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România susţine un concert cu muzica specifică sărbătorii.

În apocrifa 1 Macabei se relatează cum Iuda Macabeul a reinaugurat Templul de la Ierusalim. S-au făcut de asemenea noi ustensile sacre, inclusiv un sfeşnic, un altar pentru tămâiere, vase, perdele etc. Potrivit tradiţiei talmudice, în timpul purificării Templului s-a descoperit o căniţă de ulei sfânt, vestita menora. Deşi era puţin, cât pentru o singură zi, uleiul a ars 8 zile neîntrerupt. Pentru pomenirea acestei minuni s-a instituit o sărbătoare de opt zile, şi anume Hanuka.

În fiecare seară de Hanuka se aprinde Hanukia, menora specială destinată acestei sărbători care justifică atributul de „Sărbătoarea luminilor”. Lampa se aprinde o dată cu lăsarea nopţii, cu circa jumătate de ceas înainte de asfinţit. Se servesc mâncărurile prăjite în ulei, dar gustoase, specifice sărbătorii: gogoşile umplute cu dulceaţă şi chifteluţele de cartofi.

Abonează-te acum Online!
Adaugă un comentariu Ne păstrăm dreptul de a refuza publicarea comentariilor care nu respectă nişte reguli simple ale bunului simţ, care reprezintă atac la persoană, sau care sunt off-topic. Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.

  • Dacă vrei ca reclama ta să apară aici, sună la 0745.657.429 sau 0744.55.2345