Eutanasia legalizată, o temă a marilor distopii literare

Asculta acest articol

Cel puţin trei cărţi ştiinţifico-fantastice apărute în arealul lingvistic anglo-saxon şi care s-au bucurat de mare succes au anticipat ideea de eutanasie legalizată sau sinucidere asistată, pe care o etalează şi “Clinica sinucigaşilor”.

Este vorba de “Minunata lume nouă”, romanul semnat de Aldous Huxley în 1932, “O piatră pe cer”, cartea lui Isaac Asimov apărută în 1950, şi “Fuga lui Logan”, scrisă de William F. Nolan şi George Clayton Johnson în 1967.

În toate cele trei opere literare ne este prezentată o societate umană în care suprapopularea sau diminuarea drastică a resurselor a dus la impunerea unei limite maxime pentru viaţa unui individ. La Huxley şi Asimov aceasta este fixată la 60 de ani, în timp ce în “Fuga lui Logan” situaţia este şi mai drastică, limita de vârstă fiind de 30 de ani.

Dintre aceste distopii celebre, cea mai tulburătoare şi exactă, dacă privim la lumea de azi, pare să fie “Minunata lume nouă”, cea mai veche dintre ele. În climatul tot mai autoritarist al anilor 1930, Aldous Huxley şi-a permis să extrapoleze tendinţele sociale pe care le observa şi a reuşit să creioneze o lume ipotetică în care indivizii sunt controlaţi prin stimularea principiului plăcerii. El îi scria lui George Orwell, alt distopian de seamă, că a cam trecut vremea în care forţa brută, bocancul pus pe cap, are succes în cazul unei dictaturi.

Lumea după Huxley

Pe Pământ există un singur stat – Statele Unite ale Lumii, deviza acestui fiind Comunitate, Identitate, Stabilitate. Oamenii sunt împărțiți în clase sociale: Alfa, Beta, Gama, Delta, Epsilon, cei din Alfa fiind, bineînețeles, superiori. Nimeni nu poate avansa la o clasă superioară, fiindcă acestea le sunt atribuite oamenilor înainte de a se naște. E impropriu spus “naște”, fiindcă bebelușii sunt fabricaţi pe cale artificială în Centrul de Incubație și Condiționare. Oamenilor le este interzis să se îndrăgostească, să se căsătorească și să aibă copii. Acest aspect pare să nu-i deranjeze însă prea tare, fiindcă impulsul sexual nu este înăbușit, așa cum e cazul în “1984”, ci, dimpotrivă, jocurile erotice sunt intens promovate, chiar și în cazul copiilor.

Un înalt oficial al “minunatei lumi noi” declară în roman: “Oamenii sunt fericiți, capătă ceea ce vor și nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriți; trăiesc în siguranță; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioși, nu le pasă de patimi și de bătrânețe; n-au mame și tați care să-i necăjească și să-i sâcâie; n-au soți ori copii, ori iubiți și iubite care să le stârnească sentimente puternice; sunt condiționați în așa fel încât practic nu pot să se poarte decât așa cum trebuie.”

Ideea de bază a societății imaginate de Huxley e uniformizarea indivizilor în funcție de clasele sociale. Nu se insistă pe particularități, oamenilor nu li se cere niciun efort intelectual, toate cărțile au fost interzise, nimeni nu se ocupă cu literatura sau filosofia, dezvoltarea industriei fiind principala preocupare. La 60 de ani fiecărui cetăţean i se asigură o moarte rapidă şi fără dureri, chiar plăcută, trupurile fiind apoi arse.

“Minunata lume nouă” este o realitate a lumii prezente, deoarece cartea este despre ceea ce trăim acum, despre modul în care ne vom transforma în viitor. Poate sună alarmant, însă explicațiile se pot găsi în “Reîntoarcere la minunata lume nouă”. Este “adăugirea-explicație” pe care Huxley a făcut-o în 1958 și pe care o putem considera dovada geniului și a “vizionarismului” autorului. Se înțelege din această lectură nu numai ce urmează, ci și cauzele profunde ale acestei “foi de parcurs”, că majoritatea este cea care se mulează perfect “Minunatei Lumi”, iar minoritatea formată din cei care gândesc, cei care sunt preocupaţi de viitorul omenirii, care nu pot trăi cu spiritul captiv și superficial, trebuie să-și găsească propria cale de salvare.

“Va exista, în cursul generaţiei următoare sau nu foarte departe de aceasta, o metodă farmacologică de a-i face pe oameni să-si iubească robia, creând dictaturi fără lacrimi, ca să spunem aşa, şi producând un fel de lagăre de concentrare nedureroase pentru societăţi întregi, astfel încât oamenilor le vor fi luate libertăţile, dar le va plăcea, fiindcă vor fi distraşi de la orice dorinţă de a se răscula prin propagandă sau spălarea creierelor, sau prin spălarea creierelor îmbunătăţită prin metode farmacologice. Şi aceasta pare să fie ultima revoluţie”, scria Huxley în 1956.