Asculta acest articolUmblă o vorbă în rândurile partidelor politice: emoția aduce voturi. Pe scurt, nu mai trebuie să propui proiecte, nu mai trebuie să gândești programe de guvernare. Este suficient să creezi o emoție sau să profiți de o emoție colectivă pentru a cuceri publicul.
O emoție de anvergură poate dărâma un guvern. Este exemplul, de tragică amintire, a incendiului de la clubul Colectiv în care și-au pierdut viața peste 60 de persoane. Emoția colectivă a fost mai puternică și pentru că morții erau tineri.
Emoția, în concepția partidelor politice, nu este nimic altceva decât o formă de manipulare ceva mai fină decât manipularea ordinară din alte vremuri.
O emoție a creat și numărul de înmatriculare al românului care înregistrându-și mașina în Suedia a intrat în țară să-i dea o lovitură mortală PSD-ului, direct la muie. Ce să mai spunem? Cum ar trebui să se raporteze cetățeanul de bună credință la aceste presiuni psihologice pe care le fac partidele asupra lui?
Nu doar partidele mai noi, și dornice de afirmare rapidă, ci și cele cu mare experiență, cu un trecut respectabil, sunt convinse că pot compensa lipsa programelor, ba chiar și fragilitatea structurilor teritoriale, prin provocarea unor stări emoționale. Un exemplu rămâne alegerea președintelui Klaus Iohannis.
Înaintea lui, Dan Diaconescu reușise să creeze o stare de spirit care a adus Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) nu mai puțin de 16% din voturile la alegerile parlamentare din 2012. Starea de spirit sau emoția sunt arme electorale care, bine direcționate, aduc beneficii fără costuri mari. Dar la ce folosesc?
PSD face un efort uriaș pentru a câștiga adeziunea publicului prin cadouri electorale, în vreme ce alte partide, spre exemplu USR, câștigă voturi de pe urma emoțiilor colective. Tot ce devine viral pe internet este imediat confiscat cu intenția de a fi transformat în capital electoral. Așa se întâmplă și cu acel “muie” de pe plăcuțele de înmatriculare ale românului din Suedia.
Se pune întrebarea dacă este moral sau cât de imorală este modalitatea PSD de a obține voturi majorând salariile, și cât de morală sau imorală este organizarea unor mitinguri profitând de o întâmplare oarecare.
Putem inversa sensul întrebării: dacă majorarea salariilor având drept scop obținerea voturilor este imorală, protestele de stradă organizate cu scopul de a crea emoții aducătoare de voturi nu sunt la fel de imorale?
Indiferent cum ne raportăm la o tabără politică sau la alta, ajungem la aceeași concluzie: partidele și-au pierdut importanța istorică care li se atribuia în mod tradițional.
Există tentația de a crede că PSD se diferențiază de restul formațiunilor politice. Pentru că intervine în economie, intervine în justiție, lăsând impresia că vrea să guverneze.
Vrei nu vrei, ne place sau nu, PSD are un program de guvernare pe care pretinde că vrea să-l pună în practică. De ce alte partide, în mod special PNL, nu vin cu un program alternativ? Pentru că susțin ideea că un partid aflat în opoziție nu trebuie să prezinte un program de guvernare. Ca să nu-i fure partidul aflat la putere ideile.
Prin urmare, ca și partidulețele noi, și PNL mizează pe “emoție”. În 4 august liberalii se întrunesc în cadrul Consiliului Național. Să vedem dacă va furniza în spațiul public doar o “emoție” sau va veni cu propuneri concrete, oferind o alternativă punctuală, de dreapta, la actuala guvernare de stânga. Dacă nu, probabil un alt cetățean își va înregistra plăcuțe de înmatriculare conținând cuvinte obscene.
