Image 1
Image 2

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut luni proba de română la Evaluarea Naţională

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Elevii care au promovat ciclul gimnazial au susţinut luni proba la Limba Română în cadrul Evaluării Naţionale 2017. Acest examen, care se se desfăşoară în perioada 19 – 30 iunie 2017, este de însemnătate covârşitoare pentru ei deoarece nota cu care îl promovează are o pondere de 80% în media de admitere la liceu.

La nivelul judeţului Satu Mare sunt organizate 59 centre de examen şi un centru zonal de evaluare la Şcoala Gimnazială „Mircea Eliade” Satu Mare. Luni, 19 iunie 2017, la proba scrisă la Limba şi literatura română au fost prezenţi pentru a susţine examenul 2.422 candidaţi, absenţi 124. Nu au fost semnalate incidente.

Proba scrisă a început la ora 9:00 în săli monitorizate video şi audio. Accesul elevilor în săli a fost permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea examenului, adică până la ora 8.30. Pentru fiecare probă scrisă s-au alocat 2 ore din momentul primirii subiectelor.

Elevii au avut de argumentat de ce poezia Ploaia aparţine genului liric, iar la subiectul al doilea au avut de scris despre o competiţie sportivă.

Calendarul evaluării

Evaluarea va continua miercuri, 21 iunie, când va avea loc proba la Matematică. Ultima evaluare, la Limba Maternă, va fi suţinută pe 22 iunie. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, până la ora 16:00, iar depunerea contestaţiilor va avea loc în aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 30 iunie.

Admiterea în învăţământul liceal se face în baza calcului mediei ponderate între media generală de la Evaluarea Naţională (80%) şi media generală a claselor V-VIII (20%).

Situaţia de anul trecut

75% din candidaţii care au susţinut Evaluarea Naţională anul trecut au obţinut note peste 5, potrivit datelor emise de Ministerul Educaţiei, rata fiind în scădere faţă de anul 2015, când 79,3% din elevi au obţinut note de trecere. Anul trecut, peste 37.000 dintre evaluaţi au luat, însă, note mai mici de 5 la examen, cele mai slabe rezultate fiind în judeţele Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi şi Călăraşi.

 Evaluarea Naţională ar putea fi desfiinţată

 Ministru demisionar al Educaţiei, Pavel Năstase, declara în urmă cu o lună că este posibil să elimine Evaluarea Naţională începând de anul viitor. „Trebuie să reducem impactul negativ al Examenelor Naţionale asupra progresului elevilor, prin îmbunătăţirea calităţii şi corectitudinii examenelor de la finalul clasei a VIII-a şi revizuirea rutelor pe care le pot urma elevii în învăţământul secundar superior.“

Declaraţia a fost făcută după publicarea ultimul raport al Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECDE) în parteneriat cu Unicef România, care arată că Evaluările Naţionale nu reprezintă metoda cea mai calitativă şi, totodată, imparţială, de apreciere a cunoştinţelor dobândite de elevi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns